fbpx

Friend – Zeul încrederii și al conexiunii umane

În perioada actuală, Zeul Friend nu este doar un simbol al prieteniei, ci o expresie a integrării, încrederii în sine și a adaptabilității sociale. Dacă RW reprezintă competiția și impulsul de a te depăși prin comparație, Friend vine cu energia susținerii mutuale, a apartenenței și a armoniei colective.

Friend este definit ca energia care are același element și aceeași polaritate cu Maestrul Zilei. Este o oglindă perfectă – „suntem la fel și gândim la fel”. Aceasta creează o senzație de confort și familiaritate. Într-o hartă, Friend susține încrederea în sine, sentimentul că „am pe cine mă baza” și capacitatea de a funcționa într-un grup. Persoanele cu mult Friend sunt adesea bine integrate în comunități, se adaptează rapid și devin liantul care ține echipa unită.

Însă, dacă această energie este în exces, apare tendința de a deveni prea conformist sau prea atașat de grup, sacrificând propria opinie pentru a păstra pacea. Pe de altă parte, o lipsă a acestei energii poate duce la izolare, nesiguranță și o nevoie puternică de validare externă.

Friend nu vrea să iasă în evidență, ci să aparțină. Dacă RW vrea să conducă, Friend vrea să contribuie. Dacă RW vrea să se compare, Friend vrea să se conecteze. Acest zeu este foarte util în medii de colaborare, în echipe, în proiecte de lungă durată și în cariere care cer empatie și relaționare – de la relații publice până la activități de sprijin și mediere.

Când apare în Stâlpul Anului, Friend indică o imagine publică prietenoasă și abilitatea de a construi rețele solide. În Stâlpul Lunii, sprijină adaptarea la cultura profesională și la dinamica echipei. În Stâlpul Zilei, influențează modul în care individul interacționează în cuplu: se orientează spre armonie, dar poate evita conflictele directe. În Stâlpul Orei, Friend indică o viziune viitoare colectivă, un interes pentru bunăstarea grupului sau a copiilor.

Friend este energia care știe să se muleze pe context, să citească atmosfera și să răspundă cu blândețe. Nu e energia care impune, ci cea care susține. Nu e liderul carismatic din față, ci coechipierul de încredere din spate. Într-o lume în care succesul este adesea asociat cu individualismul, Friend ne reamintește cât de important este să fim conectați, susținuți și acceptați.

Vrei să afli dacă ai Friend în harta ta și cum îl poți valorifica mai bine fă-ți harta pe link? Rămâi alături de noi – urmează articole dedicate fiecărui Zeu și modului în care energia sa poate fi transformată într-un aliat în viața ta personală și profesională. Pentru a înțelege harta urmărește-ne pe YouTube

cu bucurie Maria 

„Când e nevoie de acțiune, nu de explicații: Povestea lui Seven Killing în Bazi”

Continuăm cu seria celor Zece Zei din BaZi. Sper că ai început deja să simți cât de frumos poate fi folosită această energie, nu doar pentru autoînțelegere, ci și pentru a înțelege mai bine pe cei din jurul tău. Vorbesc din experiență atunci când spun că acest tip de cunoaștere m-a ajutat să gestionez mai armonios relațiile cu cei dragi, să-mi dau seama ce tip de abordare funcționează într-un parteneriat de afaceri sau cum să distribui rolurile în echipa mea, astfel încât fiecare să fie pus în valoare.

Astăzi vorbim despre Seven Killing (7K), o energie adesea temută, dar pe nedrept înțeleasă. Numele vine dintr-o traducere directă a termenului chinezesc „Qi Sha” (七杀) și desemnează o forță care contracarează Day Master-ul (Stăpânul Zilei) având aceeași polaritate cu acesta. Deși este al șaptelea în ordinea celor Zece Zei, acest „7” nu are o conotație negativă – este pur și simplu poziția sa în sistem.

Energia Seven Killing este considerată neutră în metafizica chineză. Nu este bună sau rea în sine, ci capătă o formă utilă sau distructivă în funcție de contextul în care este activată și de cât de conștient o folosim. Este asociată cu curajul extrem, cu acțiunea rapidă, instinctul de supraviețuire și cu capacitatea de a funcționa în situații de haos, pericol sau presiune.

În viața modernă, această energie este deosebit de valoroasă în domenii precum armata, poliția, pompierii, sporturile de contact, situațiile de criză sau mediile extrem de competitive. Persoanele influențate de Seven Killing pot părea impulsive, dar în realitate sunt cei care intervin atunci când nimeni altcineva nu are curajul să o facă.

Desigur, în exces sau dezechilibrată, această energie poate duce la comportamente autoritare, conflicte, abuz de putere sau decizii pripite. De aceea este important să fie temperată fie prin elemente de tip Resursă (care o slăbesc), fie prin elemente de tip Eating God sau Hurting Officer (care o canalizează în direcții creative sau expresive).

Manifestarea Seven Killing diferă în funcție de elementul Day Master:

Pentru Bing (Foc Yang), Seven Killing este Ren (Apă Yang). Aici, energia se exprimă prin confruntări directe și nevoia de a înfrunta pericolul frontal. Este nevoie de curaj și direcție.

Pentru Ding (Foc Yin), Seven Killing este Gui (Apă Yin), iar manifestarea este mai subtilă, dar adesea destabilizatoare emoțional. Este necesară adaptabilitate și claritate interioară.

Pentru Jia (Lemn Yang), Seven Killing este Geng (Metal Yang), aducând provocări legate de autoritate, competiție și presiune. Este nevoie de fermitate și o identitate clară.

Pentru Yi (Lemn Yin), Seven Killing este Xin (Metal Yin), o combinație care implică jocuri de putere și influență subtilă. Este necesar discernământ și o minte ageră.

Pentru Wu (Pământ Yang), Seven Killing este Jia (Lemn Yang), ceea ce aduce schimbări bruște și instabilitate în viață. Adaptarea strategică devine cheia.

Pentru Ji (Pământ Yin), Seven Killing este Yi (Lemn Yin), iar provocările pot apărea sub forma unor presiuni externe sau influențe din umbră. Este nevoie de introspecție și discreție.

Pentru Geng (Metal Yang), Seven Killing este Bing (Foc Yang), iar energia devine explozivă, cu multă inițiativă dar și riscuri mari. Este nevoie de autocontrol.

Pentru Xin (Metal Yin), Seven Killing este Ding (Foc Yin), o combinație care poate genera tensiune internă și nevoia de afirmare prin forță. Este necesar echilibru emoțional.

Pentru Ren (Apă Yang), Seven Killing este Wu (Pământ Yang), iar provocările țin de responsabilitate și structură. Este necesară disciplină.

Pentru Gui (Apă Yin), Seven Killing este Ji (Pământ Yin), manifestându-se în presiuni subtile, responsabilități impuse sau conflicte mocnite. Este necesară prudență și înțelepciune practică.

Aceasta este puterea reală a cunoașterii energetice în BaZi: nu doar că ne ajută să ne înțelegem mai bine, dar ne învață și cum să trăim conștient, cu alegeri asumate. Seven Killing nu este un inamic, ci o sabie cu două tăișuri – când o stăpânești, devine aliatul tău.

Cu bucurie Maria!

Mai 2025 Șarpe de Metal- Navighează conștient

Cum ne influențează luna mai 2025 în Qi Men Dun Jia?

Fiecare dintre cele 8 direcții activează o temă distinctă: de la oportunități care cer pregătire interioară, la blocaje menite să ne tempereze impulsurile. Unele sectoare aduc recunoaștere și vizibilitate, altele ne cer retragere, reflecție sau decizii dificile. Este o lună intensă, cu energii amestecate, în care contextul extern nu e întotdeauna relevant – cheia stă în cum reacționăm și cât de pregătiți suntem în interior. Descoperă mai jos cum te poate influența fiecare palat și ce atitudine te poate ajuta să navighezi cu înțelepciune această perioadă.

Sud-Est – Ai tot ce îți trebuie… dar ești pregătit?

Luna aduce în Sud-Est context favorabil: susținere, oportunități și potențial de creștere. Totul pare să se alinieze, însă provocarea reală vine din interior: ești suficient de pregătit pentru ce ți se oferă? Poți avea ocazia perfectă, dar dacă nu ai fundația interioară stabilă, riști să irosești tot. Este timpul să te întrebi sincer dacă ești liderul potrivit pentru drumul care ți se deschide. Nu te sabota prin neîncredere sau amânare. Construiește, întărește și asumă-ți. Nu ai nevoie de mai mult ajutor extern – ci de claritate și voință.

Sud – Zâmbet la exterior, epuizare în interior

Energia lunii în Sud aduce o aparentă stare de calm, diplomație și adaptabilitate, dar în interior poate exista oboseală, confuzie sau dorință de renunțare. Este luna în care poți părea ok în fața lumii, dar înăuntru simți că te stingi. Ai tendința de a face pe plac celorlalți sau de a evita conflictele, dar această strategie te consumă. Este momentul să te oprești, să-ți asculți nevoile reale și să lași în urmă ce nu te mai susține. Unele lucruri trebuie încheiate pentru a face loc regenerării. Ai grijă să nu maschezi epuizarea cu zâmbete. Luna îți cere sinceritate față de tine.

Sud-Vest – Capcane subtile și răni emoționale ascunse

Luna aceasta, sectorul Sud-Vest aduce o energie înșelător de liniștită, dar care poate ascunde trădări, tensiuni mocnite sau suferințe emoționale. Poți fi rănit de persoane apropiate sau de situații în care ai investit încredere. Este o perioadă în care granițele personale trebuie păzite cu atenție. Nu împărtăși tot ce simți, nu reacționa impulsiv și nu te expune vulnerabil în fața celor care nu îți oferă sprijin real. Prudența emoțională este cheia lunii. Observă mai mult, vorbește mai puțin și protejează-ți energia. Uneori, ceea ce pare calm la suprafață ascunde cele mai adânci fisuri. Fii prezent, dar nu naiv.

Vest – Forță fără control: risc de accidente și epuizare

Energia lunii în sectorul Vest este intensă, rapidă și imprevizibilă. Există un risc crescut de accidente, epuizare sau reacții impulsive. Este o perioadă în care forțele se pot descărca brusc, fără avertisment – de aceea, prudența este esențială. Nu este momentul pentru decizii grăbite, conflicte sau acțiuni forțate. Chiar dacă simți că trebuie „să faci ceva acum”, cel mai înțelept ar fi să încetinești. Energia brută fără direcție te poate duce în colaps. Fii atent la siguranța ta, evită riscurile inutile și ai grijă la acțiunile celor din jur. Mai bine previi decât să încerci să repari. Luna cere echilibru și autocontrol.

Nord – În lumina reflectoarelor: curaj sau frică?

Luna aceasta te aduce în centrul atenției: fie în fața unui grup, fie într-o situație publică în care ești evaluat sau întrebat. Dacă ești pregătit, poate fi un moment de afirmare și recunoaștere. Dar dacă te simți nesigur sau expus, poate apărea frica de eșec sau de judecată. Mulți se simt copleșiți nu de context, ci de lipsa pregătirii interioare. Frica apare când nu ești aliniat cu ceea ce faci sau când reprezinți ceva ce nu controlezi. Luna aceasta îți oferă șansa să înfrunți disconfortul și să devii mai stăpân pe tine. Încrederea se antrenează, iar acest moment este ideal pentru a-ți testa tăria interioară.

Nord-Est – Oportunități multe, dar poți face față?

Luna aduce în Nord-Est un val de oportunități și informații, dar și riscul de supraîncărcare mentală. Poți simți că totul vine spre tine deodată: idei, cerințe, sarcini, așteptări. Este o perioadă excelentă pentru învățare și adaptare, dacă ai mentalitatea potrivită. Însă dacă nu ești pregătit, tot acest potențial se transformă rapid în haos. Fii atent la epuizare, mai ales dacă încerci să mulțumești pe toată lumea. Filtrează informațiile, prioritizează și nu te lăsa distras de promisiuni „strălucitoare” care vin la pachet cu complicații. Nu tot ce pare o oportunitate e pentru tine – alege cu discernământ.

Est – Așteptarea e lecția lunii

Estul aduce o perioadă de blocaj aparent, în care acțiunea nu pare să aducă rezultate. E ca o lună de „standby”: nu te poți mișca, nu poți forța lucrurile. Această pauză este, de fapt, o oportunitate de odihnă activă și reflecție. Dacă simți presiune sau frustrare, evită să o verbalizezi în exces – nu toți vor înțelege, iar unii pot folosi vulnerabilitatea ta împotriva ta. Cel mai bine este să te retragi puțin, să îți reîncarci energia și să aștepți momentul potrivit. Nu e o lună pierdută – este o lună de conservare.

Concluzie
Luna mai aduce contexte variate în funcție de direcția activată în harta ta Qimen, dar în final, tu ești cel care decide cum răspunzi la ceea ce vine spre tine. Dacă ești începător, ține cont doar de Palatul Destinului, care îți arată sectorul personal activat. Îl poți afla gratuit făcându-ți harta aici, pe acest link. Energia din acest palat îți influențează percepția, circumstanțele și deciziile – dar nu îți determină viața. Ai întotdeauna puterea de a naviga cu ușurință tot ce vine, mai ales dacă practici claritatea interioară prin priming. Energia te susține sau te provoacă – tu alegi cum o transformi.

Cu bucurie Maria!

Feng Shui – May 2025 -Șarpe de Metal

Direcțiile Feng Shui favorabile în luna mai 2025: claritate, ritm și acțiune

Luna mai 2025 este marcată de o energie intensă, modelată de dublul Șarpe – un context astral care creează presiune, provocări, dar și oportunități de mobilizare strategică. Din perspectivă Feng Shui, configurația stelelor zburătoare oferă indicii prețioase despre zonele pe care le putem activa pentru a beneficia de susținere, claritate mentală, abilități de comunicare sau progres profesional.

Cele mai favorabile direcții ale lunii se află în Vest și Nord-Vest, unde apar combinațiile de stele 4-1 și 3-9. Aceste zone pot fi folosite pentru activități legate de învățare, promovare, creativitate sau comunicare strategică. Steaua 4 aduce rafinament, capacitate de adaptare și succes academic, iar combinația sa cu Steaua 1 potențează abilități de relaționare și expresie. Este o direcție excelentă pentru studiu, marketing, lansarea de idei și prezentări.

Pe de altă parte, direcția Nord-Vest cu stelele 3 și 9 poate genera o inteligență rapidă, spontaneitate, dar și tendința de a contrazice sau de a declanșa conflicte, mai ales cu autorități. Este o direcție bună pentru brainstorming și planificare strategică, dar trebuie folosită cu discernământ pentru a evita confruntările inutile. Persoanele aflate în medii corporatiste sau cu roluri de leadership pot folosi această zonă pentru decizii strategice – dar cu prudență în exprimare.

Pentru cei care doresc susținere emoțională, stabilitate sau vindecare, direcțiile Sud sau Nord-Est pot fi folosite ca spații de odihnă, reflecție sau meditație, chiar dacă nu aduc neapărat dinamism. Ele pot calma influențele excesive ale lunii. 

Nord: Direcție tensionată, cu energie instabilă. Nu este recomandată pentru activări importante. Evită luarea deciziilor majore sau confruntările din acest spațiu. Bună doar pentru introspecție tăcută.

Nord-Est: Un spațiu calm, cu energie stabilizatoare. Ideal pentru odihnă, meditație, reflecție și vindecare emoțională. Poate fi folosit și pentru activități care necesită concentrare.

Est: Energie amestecată. Poate aduce progres profesional, dar cu efort susținut și posibile obstacole neașteptate. Potrivit pentru muncă individuală, dar nu pentru colaborări.

Sud-Est: Direcție neutră spre slabă. Este mai bine să o eviți pentru activări majore. Poate susține muncile de rutină, dar nu potențează succesul.

Sud: Bună pentru relaxare și reconectare interioară. Nu aduce impuls pentru acțiune, dar calmează tensiunile. Ideală pentru spațiile personale sau de terapie.

Sud-Vest: Energie instabilă, asociată cu posibile blocaje și dificultăți de comunicare. Poate amplifica stresul dacă este folosită intens. Evită deciziile importante aici.

Vest: Una dintre cele mai bune direcții ale lunii. Favorizează succesul în studii, comunicare, creație și proiecte care implică promovare. Ideală pentru birouri, sesiuni de coaching sau activități creative.

Nord-Vest: Puternică, dar volatilă. Favorizează gândirea strategică, ideile îndrăznețe și planurile de leadership. Totuși, poate genera tensiuni dacă este folosită pentru confruntări. Prudență în exprimare.

Este esențial să ne adaptăm acțiunile la energia lunii: uneori e mai importantă direcția interioară decât poziția fizică. Totuși, acționând în armonie cu spațiul și cu ciclul ceresc, putem reduce fricțiunile și activa resurse ascunse.

Luna mai ne cere să fim rapizi, dar nu haotici. Să acționăm ferm, dar cu sensibilitate. Să ne orientăm nu doar după zgomotul exterior, ci și după busola subtilă a direcțiilor care ne susțin.

Folosite cu inteligență, direcțiile lunare Feng Shui pot deveni aliați tăcuți într-o perioadă altfel zgomotoasă. Spațiul reflectă alegerile noastre. Iar alegerea direcției corecte poate fi primul pas către o lună mai echilibrată și mai clară. Începem o perioadă de transformare.

Dacă vrei să ști mai multe, dacă vrei să ai acces la cum se slăbesc sectoarele negative din casa ta, te invit să devii membru premium pe institutul de bunăstare. În acest program te vei bucura de informații detaliate despre energiile lunii, de direcții personalizate de manifestare și de priming și de ghidare pe tot parcursul lunii.

În programul de mentorat ai acces la cele mai propice zile pentru a te conecta activ la „palatul conectării” – legătura ta cu divinul – precum și la zilele tale personale de putere, în care îți poți programa activitățile importante: lansări, binecuvântări sau procese de vindecare. Institutul este un spațiu dedicat dezvoltării personale. Dacă îți dorești să începi această călătorie sau cauți o transformare palpabilă și rapidă, atât pentru tine, cât și pentru viața ta, acesta este locul ideal.

Cu bucurie Maria.

 

Șarpele de metal- „Mai 2025 – Curaj sub Presiune: Strategii pentru cei Zece Maeștri ai Zilei”

Luna mai 2025 se desfășoară sub semnul dublului Șarpe – un Șarpe de metal la lună care întâlnește Șarpele de lemn al anului, creând o atmosferă densă, intensă și adesea imprevizibilă. În Bazi, harta lunii este una tensionată, cu puține interacțiuni directe între elemente, dar cu stele auxiliare puternice care colorează decisiv tonul lunii.

Ne aflăm într-o perioadă în care stabilitatea devine iluzorie, iar presiunea exterioară atinge cote înalte. Cu toate acestea, energiile favorizează transformarea strategică, soluțiile inteligente și colaborările cu miză reală. Acolo unde există curaj, răspunsul poate fi rapid. Acolo unde există claritate, acțiunea poate deveni constructivă.

Luna mai 2025 aduce un amestec intens de presiuni exterioare și ocazii de afirmare personală. Sub influența unor stele auxiliare cu polarități puternice – precum Golden Carriage, Relief God și Duke’s Arrival, dar și Grand Duke, Sword Edge ori Blood Knife – traversăm o perioadă în care ne putem simți provocați, dar totodată susținuți în a evolua. Fiecare maestru al zilei este invitat să își revizuiască poziția, reacțiile și modul în care se mișcă în lume.

Pentru Jia, Lemnul Yang, presiunea externă este apăsătoare. Luna îl forțează să iasă din zona de confort și să acționeze rapid. Nu există timp pentru ezitare, ci doar pentru adaptare și curaj. Yi, Lemnul Yin, resimte dorința de expresie și tensiunea de a rămâne fidel propriei voci, într-un context în care vizibilitatea crește, dar și riscul de conflict interior.

Bing, Focul Yang, se confruntă cu o lună a structurii și a repetiției. Creativitatea sa trebuie canalizată în acțiuni constante și sustenabile, într-un ritm care pare obositor dar necesar. Pentru Ding, Focul Yin, tentația de a răspunde presiunii prin comparație sau supra-activitate poate fi păguboasă. Este vital să-și păstreze claritatea și să aleagă strategic în ce se implică.

Wu, Pământul Yang, este invitat să iasă din tăcere și să devină un lider prin idei și prezență. Nu e vorba de revoltă, ci de asumare. Ji, Pământul Yin, simte nevoia de a face ordine în propriul sol interior – să elimine haosul și să pregătească terenul pentru stabilitate pe termen lung.

Pentru Geng, Metalul Yang, luna e una a colaborărilor și inițiativelor îndrăznețe. Deși în mod natural preferă controlul, acum este momentul să construiască alături de alții. Xin, Metalul Yin, devine purtător de standard: lumea îl privește nu pentru ceea ce spune, ci pentru ceea ce întruchipează.

Ren, Apa Yang, este în centrul unui moment în care reputația și cunoașterea se solidifică. Este timpul să se afirme ca autoritate și să educe, nu doar să impresioneze. În final, Gui, Apa Yin, e chemată să transforme intuiția în strategie. Luna o provoacă să dea formă visării și să creeze din sensibilitate un avantaj concret.

Mai este, fără îndoială, o lună provocatoare. Dar sub presiune se formează direcții noi. Iar pentru cei care aleg conștient, cu răbdare și curaj, această perioadă poate marca începutul unei construcții durabile.

Cu bucurie Maria!