Ne apropiem de finalul anului și odată cu acesta se încheie si un capitol din viața noastră, un capitol în care lucrurile s-au mișcat cu un ritm lent, așezat în care am avut stabilitate. Locurile de muncă erau stabile și pe termen lung. Acesta este un lux pe care îl lăsăm în urmă în acesta eră a focului.
Perioada pe care o parcurgem este ca și cum am fi în durerile facerii. Suntem sub presiune și ne încearcă tot felul de trăiri și gânduri. Nu putem avea încredere în nimic și în nimeni, nici măcar în puterea noastră de a ne ține sub control propriile emoții și chiar propria viață. Ceea ce face lucrurile și mai dificile, este incapacitatea noastră de a vedea clar lucrurile. Iar situația este creată de faptul că totul se schimbă rapid și ego-ul nostru nu are cunoașterea necesară pentru a face față.
Un sentiment pe care este posibil să îl ai este faptul că îți pierzi libertatea. Combinația energiei poate amplifica frica, frica de a lua decizii și de a acționa. Situațiile create te pot duce la acțiuni nesăbuite sub presiunea socială și care vor dovedi lipsă de compasiune vizavi de propria persoană și posibil și față de ceilalți.
Poți cădea ușor în extreme. Ori nu îți pasă deloc de ceea ce se întâmplă în jurul tău, la nivel social, sau poți să exagerezi păsându-ți prea mult. Efectele pot fii în ambele direcții neplăcute și vă poate face să simțiți trădare. Ar fi înțelept să îți păstrezi echilibrul și să transformi problemele care se manifestă în societate în oportunități pentru tine.
Soluția în a face față acestor situații este să îți folosești intuiția, să faci liniște în minte și în inimă muncind intens la pacea ta interioară. Practică meditație, exerciții de respirație, alege un stil de viață sănătos, ai grijă de alimentație, fă detoxifiere. Alege să faci lucruri care îți aduc bucurie, fă-ți timp pentru tine și cei dragi ție. Oricât de imposibil ar părea, ai grijă de corp, de minte și de spirit, în perioada care urmează nu îți vei permite să neglijezi nici una dintre aceste părți ale tale.
Putem considera această perioadă una de introversie în care să îți acorzi mai mult timp dezvoltării personale, punând accent pe creativitate, compasiune și a fi suportiv cu cei din jur, fără a uita de tine. În rândurile următoare voi vorbi despre energia lunii în funcție de elemente și de maestrul zilei. Dacă dorești să ști mai multe și nu ești încă membru al canalului de Telegram te invit să te înscrii pe: fengshuibazi.ro.


Pentru elementele de lemn, a colabora și a învăța este preocuparea principală în această perioadă. Este momentul perfect pentru, odihnă, regenerare și re-întinerire, așa cum lemnul trece în anotimpul „iarna” prin transformare și regenerare, exact așa ar fi înțelept să acționezi și tu.
Cei care aveți Jia- lemn yang -este cazul să vă acordați mai mult timp pentru odihnă, voi sunteți lideri înnăscuți. Cei care aveți Lemn Yin, adică Yi este timpul să străluciți, să vă asumați rolul de a conduce și de ai inspira pe ceilalți prin propriul exemplu. Și unii și ceilalți este cazul să puneți accentul pe dezvoltare personală și mai ales pe creșterea vibrației. Metoda ține strict de ceea ce vă inspiră cel mai mult. Până la urmă important este rezultatul final, călătoria depinde de alegerea fiecăruia și de ce rezonează pentru tine.
Pentru elementele de foc, luna Șobolanului este despre resurse, disciplină și capacitatea de a se folosii de aceste resurse. Este un moment excelent pentru a învăța lucruri noi, pentru a găsi mentori și pentru a-ți transforma viața radical. Învață ceva nou, ceva pentru tine, pe care mai apoi poți să dai mai departe putând crea profit.

Ai încredere în intuiția ta, mai ales dacă ai focul Yang, vei beneficia de această ghidare internă dacă ști să asculți. Și unii și ceilalți evitați să alunecați spre negativism, va ajuta să stați cât mai pozitivi, astfel nu numai că vă va fii bine, dar, îi veți inspira și pe cei din jur, aducându-vă astfel contribuția în societate și familie.

Pentru elementele de lemn, luna aceasta este despre a fi ordonați, disciplinați, a avea răbdare și a termina ce au început. Sub nici o formă nu amânați lucrurile. Este un moment bun în care să vă planificați anul următor, pas cu pas. Un alt aspect important este să respectați legea să nu faceți lucruri ilegale, deoarece veți fi prins.
Pentru cei care aveți ca maestru a zilei Wu,pamânt yang este bine să aveți grijă de sănătate, în toate aspectele ei și de corp și de suflet, dar, evitați intervențiile chirurgicale. Pentru cei care aveți pământ Yin, adică Ji, accentul ar trebui pus pe a face bani, prin implementarea de idei noi. Și unii și ceilalți evitați să fiți agresivi, nerăbdători sau aroganți.
Cei cu Maestrul zilei de metal sunt pe val, se simt plini de energie și inspirație și au impresia că lumea se mișcă mult prea lent pentru ei. Creativitatea voastră și abilitatea de a face bani este excelentă. Ai multă energie și multe idei. Încercă să îți canalizezi tot acest surplus pentru a-ți construii cariera și pentru a crea stabilitate.

Banii sunt elementul care lipsește anul viitor și este greu de obținut. Tu ai oportunitatea de a crea ceva durabil, deci folosește acest timp cu scop. Poate exista tendința spre a petrece și a consuma această energie pe distracții. Deci, fii înțelept și nu irosii șansele pe care le ai. Învață ceva nou și util, ceva despre finanțe și investiții, se va dovedi de folos în anii care urmează. Ai în vedere sănătatea și fă alegeri culinare sănătoase.

La cei care au maestrul zilei elementul apă luna aceasta este despre, vizibilitate, prietenie și bucurie de a dărui speranță. Fii cât se poate de creativ și fă un scop din a fii în serviciu și a aduce bucurie. Energia te susține și te face foarte vizibil, așa că fă asta cu un scop în minte și crește-ți popularitate.
Mare atenție, elimină intențiile egoiste și de data aceasta fă totul cu bucuria de ai ajuta pe ceilalți, fără a aștepta neapărat ceva în schimb. Oricum vei fi foarte popular și asta îți va crește șansele să te dezvolți și să îți crești în același timp piața. Poți implementa produse noi. Pune-ți atenția pe cheltuieli, planifică-ți banii cu grijă și gândește-te de două ori înainte de a investi sau de a fii prea darnic.
FENG SHUI
harta stelelor zburătoare pentru Luna Șobolanului de Lemn Yang 2023



Feng Shui reprezintă energia astrală externă, energia pe care casa în care locuim o primește din exterior. Cei care activează această energie suntem noi, prin activitățile pe care le desfășurăm în casele noastre. Atunci când vorbim de slăbirea unui sector, ne referim la timpul de energie/stea care influențează acea zonă a casei.
Stelele zburătoare anuale, lunare și orare sunt aceleași doar că ele acționează pe perioade diferite de timp și au o influența mai mare asupra sănătății, decât au stelele casei în funcție de perioadă (o perioadă are 20 de ani). Ceea ce activează aceste stele sunt activitățile pe care le desfășură.
În Feng Shui- ul clasic folosim formule de slăbire a elementelor precum focul și metalul, apa și uneori lemnul(dar acesta este un caz de discutat cu altă ocazie). În Feng Shui nu se folosește controlul/clash al elementelor ci doar slăbirea lor. Ceea ce este bine să ști atunci când alegi să slăbești o stea vei ameliora și calitățile stelei nu doar partea negativă. Haide-ți să vedem cum ne putem folosii de harta lunii și a anului în Luna Șobolanului.
Nordul- Gua 1, casa Șobolanului și elementul apă.
Palatul este sub influența stelei anuale 9 care aduce prosperitate și relații cu cât mai mulți oameni. În această perioadă este vizitat de steaua 3, o stea de lemn care se hrănește cu energia apei și este o stea care însemnă creștere, energia vitală dar și agresivitate. De aceea luna aceasta dacă aici este palatul vieții voastre (Gua 1) sau aveți șobolanul în hartă bazi, mai ales la an, e bine să știți că veți avea oportunitatea de a cunoaște oameni noi, de a vă extinde rețeaua de cunoscuți sau piața, totuși fiți atenți la cum vă manageriați emoțiile și mai ales tendințele agresive, ele pot duce la conflicte.
Nord-Est-ul, Gua 8, GUA 5 femei,Casa Tigrului și a Bivolului, elementul pământ- muntele
Steaua anuală a acestui palat ne-a adus posibilitatea de a învăța cum să comunicăm mai bine. Combinația cu steaua zburătoare lunară 1 care vorbește despre relaționare și colaborări, luna aceasta vă dă posibilitatea să lucrați în acest sector pentru a găsii mentori, a crea noi oportunități de câștig și pentru comunicare.
Est-ul , Gua 3 și Casa Iepurelui, elementul acestui palat este lemnul
Din nefericire aici anul acesta ne vizitează steaua 2, ea are o latură care ne afectează sănătatea, pentru că luna aceasta ne vizitează steaua zburătoare 5 care este un vulcan și puterea ei este în creștere, recomandat ar fii să evitați acest sector, mai ales dacă aveți deja probleme de sănătate. Ca și ameliorare nu uitați puteți folosii metalul pe care să îl plasați aici în ziua și ora selectată de Alina.
Sud-Est-ul Gua 4, casa Șarpelui și a Dragonului, elemntul Lemn
Acest palat este sub influența stelei zburătoare anuale 3. Aici ați avut posibilitatea să plasați focul pentru a ține sub control această energie. Luna aceasta steaua zburătoare 6 vă aduce calități excelente cum ar fii disciplină și liderșip. Ține-ți seama de această energie tendințele de agresivitate pot scăpa ușor de sub control, steaua acesta este o stea de metal care rănește lemnul. Dar, îl poate ține sub control. Folosind cu înțelepciune acest sector puteți să vă păstrați locul de muncă dar puteți de asemenea să intrați în conflicte și certuri.
Sud-ul Gua 9, Casa Calului și elementul foc
Combinația de stele, anuală 8 și lunară 2, crează aici posibilitatea de a câștiga bani, de a avea spor la muncă și chiar de a face investiții imobiliare, bineînțeles trebuie să te și pricepi. Aveți în vedere totuși că steaua doi poate șubrezi sănătatea dacă exista deja astfel de probleme.
Sud-Vest-ul Gua 2 și Gua 5 pentru Bărbați , Casa Caprei și Casa Maimuței- elementul Pământ
Este poate cel mai bun sector în feng shui. Dacă vrei să beneficiezi de această energie luna aceasta poți învăța lucruri noi, poți face cercetare și chiar găsii mentori, profesori și școli sau cursuri noi. Plasează-te aici pentru a învăța și a fii creativ dar poți să folosești această energie și pentru a găsii contracte și clienți noi.
Vest-ul Gua 7, Casa Cocoșului, elementul metal.
Este un sector excelent pentru a crea oportunități noi de investiții, dacă aceasta este meseria ta, această energie îți va sporii abilitățile și va crea oportunități noi. Poți câștiga de aici bani și faimă dacă vei desfășura activitățile corespunzătoare. Totuși mare atenție la cum citești datele, actele oficiale și la cum comunici, pot apărea neînțelegeri.
Nord-Vest-ul, Gua 6 Casa Căinelui și a Porcului, elementul metal.
Steaua anuală, este steaua zburătoare 5, o stea foarte provocatoare, steaua lunară este steaua zburătoare 8, steaua muncii. Dacă Qi-ul exterior te susține acest sector este ideal luna aceasta pentru a muncii, a fi disciplinat și a avea vânzări, dacă acesta este domeniul tău. Poziția de lider este avantajată și poți fi o inspirație pentru subalternii tăi. Atenție însă la sănătate, dacă îți este șubredă.
Centrul –
Combinație lunii îți întărește abilitatea de a face cercetare, de a învăța și de a comunica eficient, fie în scris fie vorbit. Deci dacă luna aceasta ai de studiat și de susținut examene sau dacă ești în căutarea uni loc de muncă, acesta este sectorul din care să faci cercetare, să scrii e-mailuri și să susții interviurile.
Energia Qi Men Dun Jia pentru luna Șobolanului, Decembrie 2023

Aventura continuă…oricum am privi această energie care vine spre noi, oricât de nefaste par lucrurile și încercările prin care trecem fiecare, la nivel de societate sau individual, am să vă amintesc aici trei lucruri:
- Dumnezeu este cu noi tot timpul, învățați să ascultați
- Nu poți influența ce spun sau fac ceilalți, dar ai puterea să alegi cum simți tu.
- Nu uita: “Cea mai ușoară cale spre succes este alinierea cu Universul”.
Harta Qi Men – a acestei luni este o harta Fu Yin-ceea ce ne spune că lucrurile sunt stabile, lente, parcă totul se mișcă mai greu. Este greu să înaintezi luna acesta dar energia este excelentă pentru a planifica lucrurile. Atunci când faci “forcasting”, nu este de dorit să avem o harta Fu Yin dar, în realitate această energie poate fi benefică în funcție de situația în care te regăsești.
Harta/Diagrama lunii este similară cu cea anului viitor, stelele, ușile și Stem-urile/ elementele ocupă aceleași poziții. Singura energie care diferă este energia “Deiti-urilor” adică energia Divină pe care o poți activa- Gardianul destinului tău pentru această lună.
După ce vei citii acest articol vei ști ce fel de energie ai în fiecare palat astfel încât să poți planifica, să poți ajusta acțiunile și strategiile în funcție de susținerea prezentă. Ține minte- uneori a nu face nimic poate fi cea mai bună strategie pentru a obține ceea ce dorești.
Notă
1.” atunci când vorbim de energia Feng Shui , vorbim de energia casei a locului în care muncim sau ne odihnim și de influența pe care această energie o aduce asupra acțiunilor noastre externe.
2. Când vorbim de energia Qi Men facem referire la energia noastră personală, la cum gândim, la cum simțim și cum percepem noi realitatea. Qi Men vorbește de tendințele pe care le avem, cum alegi tu să folosești aceste informații este în totalitatea responsabilitatea ta, „liberul arbitru”.
Palatul de Nord
Este despre a fi selectiv și a încheia alianțe care te vor duce departe în călătoria ta prin viață. Alege să fi corect și să nu faci lucrurile în mod egoist. Egoismul te va face să pierzi. Alege cu înțelepciune tema anului viitor și întreabă-te, cine vrei să te însoțească în această călătorie.
Palatul de Nord-Est
Este un moment în care poți asimila informații despre cum să crești financiar. Poate vei învăța despre investiții sau despre imobiliare. Totul este despre a ieșii din zona ta de confort și de a îndrăzni să îți asumi orizonturi noi. Totuși nu te arunca să faci investiții, este posibil să pierzi bani ușor și repede. Învață despre bani, nu risca, nu fii impulsiv.
Palatul de Est
Ești supus provocărilor și ceea ce este mai rău, este faptul că nu înțelegi situația, nu ști cum stau lucrurile de fapt, ești pe teren nesigur. Dacă aici este palatul carierei și nu înțelegi proiectul la care muncești, prefă-te, trage de timp cât poți tu de mult, pentru a obține claritatea de care ai nevoie pentru a lua decizii.
Palatul de Sud-Est
Luna aceasta ești susținut în a învăța, a crea și a da mai departe. Ai toate avantajele pentru a deschide oportunități noi, a devenii cunoscut și a ajuta cât mai multă lume. Luna aceasta tu poți fi „omul nobil” în viața multora și să fii remunerat pentru asta. Informațiile pe care le deții sunt foarte valoroase și volatile, folosește-le la maxim.
Palatul de Sud
Viitorul îți zâmbește! Ieși în față, fă planuri pe termen lung și lasă-te văzut, poți face ca lucrurile să se întâmple! Călătorește și întărește-ți reputație, sau creează una dacă ești la început. Există însă o condiție „FII AUTENTIC”.
Palatul de Sud-Vest
Fi cât se poate de atent și scrutător, ai deja resursele necesare pentru a rezolva orice situație. Este cazul să renunți la unele lucruri pentru a face loc noului. Este momentul să dai drumul trecutului și la tot ce te ține pe loc. Este înțelept să termini tot ce este de terminat, pentru a începe să construiești ceea ce îți dorești cu adevărat.” NU UITA- boală lungă moarte sigură”.
Palatul de Vest
Poți să te folosești de cuvânt pentru a manipula informația și a crea spațiul necesar pentru progres. Pentru aceasta este însă nevoie de multă determinare și înțelepciune. Discerne ficțiunea de realitate și bazează-te pe informații din surse verificate. Ai grijă să nu te induci singur în eroare.
Palatul de Nord-Vest
Pentru ca situația să înainteze, este nevoie de ceva forță/ agresivitate. Gândește-te la asta ca la acel ultim efort de care ai nevoie pentru a trece linia de sosire. Ești pe punctul de a crea oportunități noi și de a crește, totuși înainte de a începe măsoară cu grijă amploarea a ceea ce vrei să creezi. Este nevoie de decizii radicale, care ar putea afecta relațiile interpersonale.
Aceasta este tema energiei lunii Șobolanului de Lemn. Este o lună în care să faci ordine, să faci curățenie și să renunți la unele aspecte, relații, credințe și obiceiuri, este o lună în care să îți faci planuri și să vizualizezi pas cu pas călătoria ta în anul care vine, „Anul Dragonului de Lemn Yang, 2024.
Cu bucurie!
Maria
F. Interesant articolul și cum se mișcă energiile. Sa trecem la treaba!🙏
Multumesc, Maria!🌹