Joi 26 August 2021 Foc și Metal

Maestrul zilei este Bing, Yang Foc în Casa Calului de Foc. Elementele dominante ale zilei, sunt focul și metalul două elemente foarte instabile, singurul element stabil este pământul, energia zilei este masculină, este Yang, este activă. 

Energia este la cote foarte înalte, modul în care o vei direcționa  depinde de tine, de cât de prezent ești ca toată această energie să nu se transforme în ceva negativ. Vă fi agitație, agresivitate și foarte mult dinamism. 

Focul este energia primordială, este primul element care stă la baza tuturor celorlalte elemente iar metalul este energia Universului, care crește vibrațiile acestei perioade. Fi prezent și folosește această perioadă pentru propria evoluție. 

Ofițerul zilei este „Open Door”, așa cum sugerează numele este o zi în care poți face orice dorești. Începe lucruri noi, job, afacere, deschiderea unui magazin sau lanț de magazine, sau  să lansezi un produs sau un program, poți să îți asumi responsabilități pentru o poziție nouă la job, sau să începi un job nou. Orice activitate alegi să faci este pentru a-ți crește veniturile și averea. Poți călătorii sau să te ocupi de construcții. 

Oricât de provocatoare se va dovedii această zi, energia este bună pentru a construi, folosește-te de ea cu înțelepciune și claritatea. 

Mult succes!

Maria 

Miercuri 25 August 2021

Maestrul zilei este Yi, Yin Lemn în Casa Șarpelui de foc, relația dintre elemente este una de susținere ceea ce aduce armonie în cuplu. Elementele dominante ale zilei sunt focul și metalul, ceea ce  imprimă dinamism cu multă claritate în gândire, momentul este bun și pentru activitățile spirituale. 

Ofițerul zilei este „Ușa Recompenselor” ceea ce sugerează că este timpul să culegem roadele muncii, indiferent de domeniul în care am investit energia proprie.  Poți să te folosești de această zi pentru a încheia o afacere sau un contract nou, a bate palma. Dar poți de asemenea să începi o școala sau un curs, sau să ceri mărirea de salariu, care ți se cuvine.

Dacă ai nevoie de un tratament medical este momentul perfect să mergi la medic. Steaua care însoțește ofițerul zilei, îți asigură susținerea din partea unor oameni importanți, poate șeful sau un mentor. 

O zi bună pentru investiții sau pentru a obține o aprobare importantă de la autorități, chiar dacă doar depui acte pentru a obține aprobarea, este o energie bună care va însoții acțiunea ta și rezultatele vor fi favorabile. 

Este o zi favorabilă tuturor și sper că vei lua tot ce este mai bun din ea. 

Te salut cu bucurie!

Maria 

Marți 24 August 2021

Maestrul zilei este Jia, Yang Lemn în Casa Dragonului de pământ, ești plin de energia vie a lemnului, ai idei mărețe și planuri de viitor, cu care partenerul nu prea rezonează, dacă însă pui această energie în muncă, vei avea rezultate excepționale și chiar suportul lui.

Este o zi interesantă, dacă vom lua elementele separate la luna an și zi, ziua pare că este în conflict. Cu toate acestea, având în vedere că tu ești liantul, aducând energia personală de pe pilonul zilei poți face ca totul să se armonizeze. Am să spun așa, direcționează-ți energia spre muncă, vei fi foarte creativ, chiar deschis pentru avansare. Dacă nu chiar avansare, vei primi cu siguranță aprecierea șefului, poate chiar un bonus de vacanță sau o mărirea de salariu, cu care partenerul tău va fi foarte fericit, apreciind la rândul lui compania pentru care lucrezi. Uite așa apare și armonia între elemente, și să sperăm că și între voi. 

Ofițerul zilei este „Succes Door” iar steaua Golden Lock este și ea prezentă. Ocupă-te de proiectele deja începute, lucrează la planuri construiește, ceea ce pornești astăzi individual se va materializa în rezultate satisfăcătoare sau chiar mai mult. Cu toată energia benefică, datorită constelației Wing, nu începe un job nou și nu îți asuma o poziție nouă la job, amână pe cât posibil această decizie.

Qi Men Dun Jia sau Arta războiului

Energia zilei este nefavorabilă în general pentru a face lucruri importante. Cu toate acestea există o fereastră în care ne bucurăm de susținere. Folosește această fereastră pentru meditație sau contemplare sau chiar să planifici acel interviu inevitabil sau prezentare. 

Dacă ține de tine alege să îl ai după ora 17:02 până la 19:00, direcția la care să stai cu spatele este cea de Nord, dacă nu poți controla direcția îți mai dau o posibilitate, fă în așa fel încât să călătorești spre nord când mergi la interviu sau la prezentare. „Three Noble Spirit” este una dintre cele 6 constelații pozitive care este prezentă și care te va ajuta să îi influențezi pe cei din jur așa încât succesul tău să fie asigurat.  Formațiunea este favorabilă și pentru tratamente medicale sau rugăciune. 

Dacă ai nevoie să câștigi suportul unui grup de oameni, sau avansare în cariară îți recomand să alegi direcția de Sud, stai cu spatele la Sud între 17:02 și 19:00. Dacă nu poți avea întâlnirea e suficient să faci planurile mental, să meditezi sau contempli.

Cu speranța că interpretările mele îți sunt de ajutor, eu îți zic să ai spor. 

Maria 

 

Luni 23 August 2021

Maestrul zilei este Gui, Yin Apă în Casa Iupurelui de lemn. Lucrurile merg bine în cuplu, emoții frumoase hrănesc relația de cuplu. Elementul dominant al zilei este metalul, toate elementele sunt prezente, cea mai activă zonă de acțiune este munca. 

Ofițerul zilei este „Danger” sau pericol, in interpretările clasice această zi datorită multelor stele negative este o zi de incertitudini, cu toate acestea datorită stelelor pozitive care apar în această combinație. Acestea sunt pot fi  ritualurile religioase și practicile spirituale. O altă folosință  alinierile casei cu Feng Shui. Evitați călătoriile la distanță sau să vă căsătoriți. 

Steaua „Yellou-Black” este „Red Phoenix”, steaua este negativă, cu toate acestea te poți folosi de ea pentru un bust de energie și pentru vindecare. 

 

Duminică 22 August 2021 relaxare

Maestrul zilei este Ren, Yang Apă, în Casa Tigrului de lemn, apa crește lemnul, ciclul fiind unul de producere. În relația cu partenerul de viață tu ești cel care susține creșterea sau armonia. Este posibil ca partenerul să aibă ceva probleme la locul de muncă, care îl preocupă și îi provoacă stres. 

Ziua este dominată de polaritatea Yang, pote fi agitată și foarte activă, e bine să mai știți că este una din zilele luni august în care avem conflict, ziua și luna sunt în conflict ceea ce însemnă că viața personală este afectată de muncă, sau invers. 

Ofițerul zilei este „Destruction”, constelația este „Star” iar steaua „Yellow-Black” este „Heaven Punishment”, sigur este greu de înțeles așa, dar am considerat necesar să vă arăt, că nu ne prea bucurăm de susținere această Duminică. 

Ce înseamnă asta pentru noi? Evită să faci lucruri importante, singura activitate care beneficiază azi este demolarea a ceva fizic, o clădire de exemplu și cam atăt. Chiar dacă constelația Star este una favorabilă, eu zic să te rezumi la rutină, o zi de pauză nu strică la nimeni.

Evită să analizezi lucrurile, ocupă-ți mintea cu ceea ce îți face plăcere și aduce bucurie. Este o zi bună pentru relaxare, stai cu cei dragi, este vară, este duminică și vremea te îmbie la vacanță. 

Dacă vrei să meditezi, astăzi, direcția la care să stai cu spatele este Nord-Est, tema este despre eliberare a fricilor și credințelor limitative. Azi renunță să faci planuri sau să cauți soluții. Relaxează-te și eliberează-te de stres și limitări, o zi de odihnă este mereu bine venită pentru a ne încărca bateriile. 

Mulțumesc că ești aici și odihnă plăcută. 

Maria 

Sâmbătă 21 August 2021

Sâmbătă 21 August 2021
Maestrul zilei este Xin, Yin Metal în Casa Boului de pământ. Chiar dacă relația cu partenerul nu este cea mai armonioasă, este liniște datorită polarității zilei care este Yin, ceea ce reprezintă femininul, blândețe și calm.
 
Ziua este dominată de metal, urmată de pământ și de foc, asta înseamnă pentru noi că ziua este perfectă pentru a practica spiritualitatea, orice ar însemna asta pentru tine. Poți să practici rugăciunea, să meditezi să citești o carte bună sau orice altceva îți bucură inima și îți hrănește mintea.
 
Ofițerul zilei este ușa „inițierii”, ceea ce te îndeamnă să începi lucruri, sau să accepți angajamente noi, sau poți să inițiezi un proiect nou. Evită să te muți, să călătorești pe distanțe lungi, sau să faci alinieri Feng Shui.
 
Direcția cea mai favorabilă a zilei este Sud-Vest, unde avem două constelații pozitive care ne susțin. Ia inițiativa și fi tu cel care îi ajută și inspiră pe ceilalți. Ajută pe cineva, devin-o mentorul cuiva, sau susținătorul cuiva care are nevoie de ajutor, pentru a-și descoperii talentele, sau de a-și găsi calea sau energia și speranța de a-și duce planurile la bun sfârșit cu succes.
 
Hexagrama zilei este „Fading Light”, aceasta sugerează că circumstanțele nu sunt foarte favorabile pentru a ne manifesta voința. Deoarece aceste circumstanțe par foarte dificile, avem tendința să credem că este peste puterile noastre să le îndepărtăm. Este înțelept să înțelegem că aparența situației externe nu este reflectarea clară a adevărului.
 
Când claritatea interioară este obstrucționată este momentul să te retragi, să rămâi în inacțiune. Renunță să te mai gândești și să cauți soluția „acum”. Acceptarea cu modestie a voinței Divine, te poate proteja de propriul întuneric.
 
De asemenea abține-te să îi judeci sau să îi critici pe ceilalți, dacă o vei face întreaga situație se va înrăutăți. Fi blând cu tine, dar și cu cei din jur, uneori e suficient să asculți pe cineva, fără să cazi în capcana sfătuitorului.
 
Aceste articole sunt orientative și vorbesc despre tendința zilei, din punct de vedere al energiei Universului. Omul, adică tu, ești cel în măsură să facă acțiunea și să construiască realitatea. Eu îți doresc înțelepciune și bucurie.
 
Maria
 

Vineri 20 August 2021 Activare Feng Shui

Maestrul zilei este Geng, Yang Metal în Casa  Șobolanului de apă, relația cu partenerul este armonioasă și activă deoarece metalul produce apa, iar polaritatea elementelor este Yang. 

Elementul dominant al zilei este Metalul, însoțit de apă, foc și pământ. Ziua este dominata de energia masculină, Yang ceea ce înseamnă productivitate, creștere și dinamism.  

Ofițerul zilei este „Stabilitate” ceea ce îți recomandă să te ocupi de activități cu bătaie lungă, fă lucruri care vrei să dureze în timp. Dacă ai de semnat un contract care vrei să fie încheiat pe termen lung sau chiar pe perioadă nedeterminată, acesta este momentul. In Interpretările clasice aceasta este o zi bună să te căsătorești. 

Dacă exista lucruri pe care vrei să le închei odată pentru totdeauna, aceasta este ziua în care să o faci, pentru ca ele să nu mai revină în viața ta niciodată. 

Datorită stelei „Ghost” limitează-te la rutina zilnică, nu fă lansări de proiecte sau afaceri în această zi, chiar dacă restul constelațiilor susțin astfel de activități. 

Direcția cea mai favorabilă a zilei în care poți medita, contempla sau muncii este cu spatele la Sud subiectele pot fi legate de planurile tale, lucrurile cad natural la locul lor cu efort minim. Chiar și în situația în care mersul lucrurilor depinde de mediul extern, vei cunoaște succesul, faimă și popularitate. Cere claritate a minții pentru a afla care este următorul pas de făcut. Ești ajutat să creezi strategii de acțiune.

Pentru cei preocupați de spiritualitate  această zi este foarte favorabilă pentru meditație, reînnoire și pentru rugăciune. 

 

Activare Feng Shui

După cum am zis astăzi poți activa steaua abundenței. Dacă ai ratat activare precedentă, în luna August, mai putem face o singură activare. Aceasta poate fi făcută prin plasarea apei sau prin aprinderea focului. Deoarece pentru plasarea apei este nevoie să se îndeplinească anumite criterii, vă recomand folosirea activării cu foc, prin plasarea unei lumânări aprinse. 

Zona în care poți face activarea stelei prosperității este West 3 și anume la 285 de grade pe compas, busolă, a casei tale. Orele între care poți face această activare sunt 3:00 pm și 5:00 pm. Cum găsești zona, cu ajutorul compasului te duci în mijlocul casei și masori care este direcția indicată. Plasează lumânarea în acest loc. Lumânarea trebuie să rămână  aprinsă între 4 și 6 ore zilnic. Vei continua să aprinzi lumânarea zilnic până pe 6 Septembrie, nu depășii această dată.

Dacă după activare, vei face o pauză mai lungă de 5 zile, activarea este oprită. Nu uita, chiar dacă ai aprins lumânarea tu ești cel care este necesar să pună intenția și să facă acțiunea, altfel vei avea doar protecție pe sectorul investițiilor și finanțelor. 

Atenție: cei care sunteți născuți sub semnul calului cu puteți să vă folosiți de această activare. Puteți calcula harta personală aici. Dacă anul apare la luna, zi sau oră, este în regulă, puteți folosi activarea. 

Eu îți mulțumesc că ești aici și îți urez spor la toate.

Maria

Joi 19 August 2021

Maestrul zilei este Ji, Yin Pământ în Casa Porcului de apă, relația cu partenerul este una de control, vei considera că partenerul tău este mult prea emoțional sau chiar gelos. 

Elementele dominante ale zilei sunt pământul și metalul însoțite de apă și foc, polaritatea este egal împărțită ceea ce va imprima zilei o notă de echilibru.  Dacă ținem seama și de stemulrile(cele cinci elememte) ascunse vom avea câte un pic din toate. 

Ofițerul zilei este „Balance”, ceea ce ne îndeamnă să călătorim să petrecem timp cu familia. Alte activități favorizate sunt activitățile comerciale,  negocierile în care toată lumea câștigă, dacă ai intenții ascunse și speri să obții profituri mai mari decât partenerii tăi, nu semna contractul astăzi. 

Dacă ai de semnat sau de depus acte judecătorești, amână depunerea dosarului, în procesele pornite din această energie va câștiga întotdeauna adevărul. 

Constelația „Well” este ideală pentru alinieri Feng Shui și pentru promovări și reclamă, aceasta, în  combinație cu steaua „Grappling Hook”, va crește popularitatea ta peste așteptări. 

Direcția cea mai benefică a zilei este cu spatele la Nord subiectele la care poți contempla medita sau muncii sunt legate de creșterea prosperității, de găsirea de sprijin sau susținere, de a găsi oameni nobili, mentori sau fonduri pentru proiectele tale. Poți găsi curajul Tigrului pentru a acționa și a comunica cu ceilalți. 

Una peste alta energia zilei este bună, dacă ești întro poziție de inferioritate este momentul perfect pentru a-ți lua puterea înapoi și a echilibra lucrurile așa încât toată lumea să fie fericită. 

Cu bucurie, 

Maria 

Miercuri 18 August 2021

Maestrul zilei este Wu, Yang Pământ în Casa Câinelui de Pământ, relația cu partenerul de viață este armonioasă, în sfârșit aveți un moment de liniște și amândoi simțiți că sunteți pe aceeași pagină… 

Elementul dominant al zilei este pământul, ceea ce imprimă zilei stabilitate, pământul fiind singurul element stabil. Al doilea element este metalul În continuare ne putem bucura de claritatea minții dar și de spiritualitate. Focul este și el prezent pe sectorul muncii imprimând dinamism și acțiune, ajutându-ne să creștem, să fim activi și să construim cariera pe care ne-o dorim. Nu uita tu ești cel care face acțiunile. 

Ofițerul zilei este „Full”, acțiunile pe care le faci astăzi îți vor aduce recompense financiare și satisfacții materiale. Atenție însă, la decizi, dacă este vorba de a semna un contract sau ați lua angajamente noi, să fiți siguri că nu te angajezi la mai mult decât poți duce. Atenție la semnarea de contracte legale, legislative cu statul, care pot duce la dezavantaje în ce te privește pe tine, fiind mai degrabă vorba de obligații decât de profit, e posibil să te trezești că pierzi bani sau că ești dezavantajat, munca ta nefiind plătită la adevărata valoare.  

Este momentul perfect pentru a deschide un lanț de magazine, sau a începe o afacere, poți instala echipamente noi sau poți colecta datorii. 

Constelația „Orion” este prezentă și susține activitățile de renovare și construcții și alinieri Feng Shui. Tot ceea ce începi astăzi va cunoaște progres rapid și realizări satisfăcătoare. 

Hexagrama zilei este „Progres” ceea ce sugerează creștere personală, dacă ai impresia cumva, că aceasta nu se întâmplă, este cazul să reevaluezi situația și să schimbi punctul din care privești lucrurile și mai ales acțiunile pe care le faci. 

În funcție de harta zilei  Qi Men Dun Jia, direcția la care să stai cu spatele și să meditezi este Nord-Est, este valabilă toată ziua, iar subiectele sunt: pentru bust de energie, curaj, carismă și acceptare. Poți analiza situații pentru a înțelege care sunt blocajele care opresc progresul și a crea strategiile noi de acțiune. 

Mulțumesc că ești aci și sper că ți-am fost de folos. 

Maria  

Marți 17 August 2021

Maestrul zilei este Ding, Yin Foc în Casa Cocoșului de Yin Metal, relația cu partenerul va fi tot de control dar tensiunea va fi mai scăzută, totuși rămâneți prezenți dacă doriți să evitați conflictele. 

Elementele dominante ale zilei sunt metalul prezent pe toate sectoarele vieții, personal, muncă și social, însoțit de foc și de pământ. Cu toate că energia dominantă a zilei este tot metalul și focul datorită polarității Yin va imprima calm și așezare.

Dinamismul se păstrează însă la muncă unde este recomandat să acționezi mai ales dacă dorești creștere și recunoaștere din partea șefului și a colegilor.

Ofițerul zilei este „Ușa Deschisă” ceea ce ne sugerează că astăzi ne putem ocupa de orice, poți începe orice fel de activitate, acțiunile tale vor pornii dintr-o energie benefică și constructivă. 

Constelația zilei este „Horn” care ne sugerează să avem activități care asigură creșterea prosperității financiare și a bunurilor. 

Cu toată obstrucționarea care apare între elemente, dacă te folosești de claritatea minții care este la cote înalte azi, relațiile interpersonale, căsnicia  călătoriile sunt susținute pozitiv. Poți de asemenea să te ocupi de construcții sau de renovări. Dacă ai de început un tratament medical, el va fi cel potrivit rezolvării  problemelor de sănătate. 

Dacă dorești popularitate sau să atragi atenția asupra activităților tale este perfect să faci lansări, sau orice activități de marketing. 

Steaua „Yellow-Black” este „Black Tortoise” , este steaua care dă putere cuvântului așa că ai mare grijă ce spui, Universul este neutru și nu face diferența între bine și rău, rămâi prezent și folosește-ți puterea cu înțelepciune. 

Dacă alegi să meditezi, contemplezi sau chiar să muncești fă aceasta cu spatele la direcția de Sud-Vest între 9:00 am și 11:00 am penru a te încărca cu energie pozitivă, pentru vindecare sau pentru a susține un interviu sau lansa un produs nou. 

Mulțumesc că ești aici! Pe 20 August avem șansa să activăm prosperitatea, dacă nu ai făcut-o deja, nu uita să mă urmărești. 

Cu bucuria de a fi în serviciu îți doresc să ai spor la orice alegi să faci. 

Maria