ENERGIILE LUNII AUGUST 2023-LUNA MAIMUȚEI DE METAL YANG

Luna Maimuței de metal Yang începe în data de 8 August 2023. Este prima lună de metal din acest an și în sfârșit apare acest element care lipsește din harta anului. În harta lui 2023 metalul reprezintă resursele și probabil că în sfârșit vom simții că vom avea ajutor din partea altora, că apar și oportunități noi. Dar asta doar dacă suntem activi, dispuși să muncim mai mult decât de obicei și să luptăm pentru drepturile noastre.

Luna August este prima lună de metal pur, urmată de luna Septembrie, când vom avea o altă lună de acest fel, dar cu un metal de polaritate diferită. În următoarele 3 luni metalul și apa devin puternice, în timp ce celelalte elemente devin slabe. Dacă ai deja în exces aceste 2 elemente în harta natală, pot să-ți apară diverse obstacole în această perioadă.

August este o lună care vine cu multe provocări, cu o intensitate și rapiditate în modul în care se schimbă lucrurile de la o zi la alta. Sectorul muncii este unul care pare dur, acest metal Yang este cel mai dur dintre elemente. Se cere multă creativitate în rezolvarea de probleme. Pentru că există o ciocnire completă între pilonul lunii și al orei și aceasta implică metalul yang și lemnul yang, probabil că se va observa că vor exista multe lupte de putere între ceea ce va cere sectorul muncii de la noi și ceea ce dorim noi cu adevărat. Avem capacitatea de a lupta pentru drepturile noastre, dar și o dorință foarte mare de schimbare. Important este să luăm deciziile într-un mod inteligent, bine cântărit și să fim conștienți că tot ce facem luna aceasta este foarte vizibil. 

Luna aceasta este extrem de importantă conectarea cu spiritualitatea, orice înseamnă asta pentru fiecare în parte. Recomandarea este să acordați zilnic măcar 10 minute și să vă ocupați de partea aceasta, prin orice rezonează cu voi ( mantre, rugăciune, meditație, qi men, etc…). Este foarte important să lucrăm la stima de sine, pentru că este o lună care ne poate afecta foarte mult pe parte emoțională. 

Vă recomand să lucrați luna aceasta la aceste aspecte:

-Observați cum vă afectează emoțional această energie a metalului yang, pentru că astfel vă puteți da seama luna aceasta mai mult decât oricând ce influență are acest element în harta voastră natală, dacă vă este benefic sau nu;

-La începutul lunii stabiliți obiective clare pe care doriți să le obțineți. Vă va ajuta să vă mențineți concentrarea și claritatea pe parcursul lunii faptul că știți încotro vreți să vă îndreptați;

-Planificați strategic și inteligent ceea ce aveți de făcut;

-Mențineți-vă atenția constant spre a detecta oportunități;

– În ciuda unor eventuale obstacole, mențineți o atitudine pozitivă și convingerea că există rezolvare pentru orice;

-Aveți convingerea că și un eventual eșec este de fapt o modalitate de a vă aduce pe drumul cel mai bun pentru voi!

HEXAGRAMA LUNII-NR 4

YOUTHFUL FOLLY

Maeștrii pot să apară în viața noastră sub diferite forme. Fii deschis la modalitatea în care aceștia se arată! Este o perioadă în care ți se cere să încerci din nou și din nou! Criticile ne pot face să ne simțim răniți, dar dacă ne dorim să fim cei mai buni, trebuie să fim deschiși la obiectivitatea altora. Un profesor îți poate spune că nu este bine ceea ce faci. Așa că, indiferent că greșești sau ai eșecuri, asta nu înseamnă că nu poți încerca din nou, până cunoști succesul!

ENERGIA PERSOANELOR NOBILE

Cei care au maestrul zilei Yi ( lemn yin) sau JI ( pământ yin), beneficiază de energia nobililor. Aceștia pot să primească ajutor din partea altora, să cunoască persoane care le pot face viața mai bună și care le pot aduce oportunități. Dacă aveți unul dintre acești maeștrii ai zilei și de asemenea un Tigru în harta natală, puteți să primiți acest ajutor, dar prin lecții mai dure. Dar aveți în vedere că totul este spre binele dumneavoastră, această energie a nobililor vă ajută ca în final să vă ducă la un nivel mai bun și pe o traiectorie ascendentă.

ENERGIA STELEI ACADEMICE

Cei care au un maestru al zilei WU ( pământ yang), beneficiază de steaua academică. Aceasta îi ajută să studieze cu mai mare ușurință orice subiect. Și de asemenea pot înțelege și lucruri la care până acum nu găseau răspunsuri. Este o stea excelentă și de care vă invit să profitați, pentru că rezultatul final vă poate ajuta să creșteți financiar prin ceea ce învățați luna aceasta.

ENERGIA STELEI CĂLĂTORIILOR

Cei care au în stâlpul zilei un Cal, Tigru sau Câine beneficiază de această stea luna aceasta. Ea predispune la călătorii, multă mișcare, pentru unii mutare. Este o stea extraordinar de benefică, așa că puteți luna aceasta să deveniți foarte activi, să vă programați și vacanțe, dar și să ieșiți în lume și să căutați oportunități prin călătoriile pe care le faceți.

Cei patru piloni din harta natală reprezintă:

EXEMPLU DE HARTĂ NATALĂ:

Urmărește în harta natală dacă ai unul din animalele pe care urmează să le menționez.  Dacă da, acesta are impact și se interpretează conform explicațiilor de mai sus. De exemplu, dacă unul din aceste animale este la pilonul zilei, are influență asupra ta ca persoană, asupra sănătății tale, asupra relației cu partenerul. 

ȘARPE

Șarpele are o relație de prietenie complicată cu Maimuța. În primul rând luna aduce oportunități diverse pentru voi. Dar poate aduce și schimbări bruște, transformatoare. Luna vă face foarte activi, așa că profitați de orice nouă oportunitate, dar încercați să aveți și flexibilitate și deschidere spre schimbare.

Luna asta vă recomand însă să nu ajutați fără să vi se ceară asta, pentru că veți avea multe dezamăgiri. Există tendința spre impulsivitate, cântăriți de mai multe ori cui oferiți ajutorul și dacă instinctul vă spune că nu este bine să vă implicați, ascultați-l. Pentru că puteți să intrați în încurcături inutile. Așa că ocupați-vă mai mult de voi luna asta și distrugeți orice obicei nesănătos aveți. Astfel vă concentrați pe părțile pozitive ale acestei energii.

CÂINE și/sau COCOȘ

Vouă vă apar oportunități de colaborare și asociere. Dacă aveți unul sau ambele animale în hartă, vă crește metalul prezent. Asta vă poate aduce multă determinare, capacitatea de a conduce, perseverență și eficiență.

Atenție însă dacă aveți deja mult metal în hartă, să nu intrați în complicații prin aceste colaborări, sau să nu deveniți exagerat de dur și agresiv.

 

ȘOBOLANUL și /sau DRAGONUL

Celor care au unul sau ambele animale în hartă, le apar și lor oportunități. Se creează elementul apă și aduce optimism, tendința spre spiritualitate, înțelepciune, optimism.

Dar dacă aveți deja mult prea multă apă în harta natală, vă poate face mai melancolici. Dacă observați acest lucru, redirecționați-vă energia spre a lua contact cu cât mai multă lume, inspirați-vă din exemplele pozitive  pe care le observați în jurul vostru.

TIGRUL

Pentru voi vine lună de clash puternic. Schimbare pe pilonul unde aveți Tigru. Pot să apară multiple obstacole, dar cel mai bine este ca luna asta să urmați următoarele sfaturi:

-Faceți VOI schimbări  pe pilonul unde aveți Tigrul;

-Nu ajutați decât dacă vi se cere ajutorul, dar este mai bine ca luna asta să vă concentrați mai mult pe voi înșivă.

-Încercați ca luna asta să vă puneți pe voi pe primul plan, nu strică nimănui o perioadă în care să fie mai egoist;

-Nu vă asumați riscuri inutile, aveți grijă cum conduceți. Nu faceți sporturi care pot să ducă la accidentări prin tăiere sau fracturi; 

-Evitați intervențiile chirurgicale pe cât de mult posibil. Dacă nu aveți alternativă, practicați conectarea cu qi men;

-Aveți luna aceasta tendința spre neatenție, așa că faceți eforturi mai mari să observați ce este în jurul vostru, evitați impulsivitatea ;

-Aveți grijă cui îi acordați încrederea, există un risc de trădare .

MISTREȚUL

Cei care au Mistreț în harta natală au o relație de Harm( rănire) cu luna Maimuței. 

Harmul se referă la așteptările pe care le avem de la ceilalți și care de obicei nu sunt împlinite. Are mereu o componentă emoțională, ne poate face să ne simțim răniți, neapreciați, extrem de emotivi. 

Rănirea aceasta dintre Mistreț și Maimuță poate aduce de asemenea nostalgie, melancolie, tristețe în legătură cu ceea ce am trăit în trecut. 

Axați-vă pe prezent, nu permiteți ca acțiunile altora să vă influențeze atât de mult emoțional și aveți grijă la sănătate, mai ales dacă aveți Mistreț la zi sau oră! 

ENERGIILE LUNII ÎN FUNCȚIE DE MAESTRUL ZILEI:

Observă în harta ta natală care este maestrul zilei tale, în partea superioară a coloanei de la zi:

JIA ( LEMN YANG)

Principala ta preocupare luna aceasta trebuie să fie stăpânirea agresivității și temperamentului, pentru a nu intra în situații problematice. De asemenea nu îți asuma riscuri inutile, mai ales dacă pot duce la rănire, accidente, operații. 

Oportunități:

-Capacitatea de a fi un bun lider, de a inspira pe alții;

-Carisma și gândire strategică;

-Rezistență și curaj pentru a rezolva orice obstacol apare în calea ta;

-Putere de stăpânire a emoțiilor excesive, totul este să te concentrezi pe acțiune și pe rezolvare.

 

YI ( LEMN YIN)

Principala ta preocupare luna asta trebuie să se îndrepte spre găsirea unui echilibru între respectarea cu strictețe a regulilor și flexibilitate pentru a-ți asuma anumite riscuri calculate, care pot duce la creșterea ta personală și profesională.

Oportunități:

-Capacitatea de organizare și punerea în ordine a tot ceea ce a rămas restant în viața ta;

-Gândirea strategică, loialitatea, onestitatea, respectarea normelor și a legilor;

-Atenția mărită pe detalii îți poate aduce noi idei de dezvoltare;

-Cultivarea încrederii în sine , luarea de decizii corecte și etice.

BING( FOC YANG)

Principala ta preocupare luna asta trebuie să fie depășirea tendinței de a fi exagerat de temperamental și impulsiv.  Evită lipsa structurii, tendința de a nu planifica, de a face cheltuieli haotic și fără să stabiliți un buget.

Oportunități:

-Elocvența, încrederea în sine, capacitatea de a influența și de a atrage privirile asupra ta 

-Capacitatea de a te adapta oricăror situații, creativitate și versatilitate:

-Capacitatea de a vedea posibilități multiple și găsirea unei strategii care îți poate aduce mari beneficii economice;

– venituri suplimentare, comisioane, cadouri, în unele cazuri chiar moșteniri.

DING ( FOC YIN)

Preocuparea ta luna asta este găsirea echilibrului între asumarea unor roluri multiple la serviciu, munca excesivă și găsirea timpului necesar pentru a te ocupa și de sănătatea ta fizică și mentală.

Oportunități:

-Eficiența și responsabilitatea sunt principalele tale arme luna aceasta;

-Gândire strategică orientată spre educația financiară;

-Perseverență, concentrare, respectarea termenelor și a planurilor;

-Câștiguri financiare venite prin munca susținută, recunoașterea meritelor de către cei de la conducere.

WU ( PĂMÂNT YANG)

Principala ta preocupare luna asta trebuie să se îndrepte spre a renunța la tendința spre perfecționism și axarea pe folosirea creativității și a unei maniere sofisticate în găsirea soluțiilor. Nu te pierde prea mult în detalii, păstrează-ți realismul!

Oportunități:

-Capacitatea de a da viață unor noi proiecte, idei îndrăznețe, inspirație;

-Abilități analitice, gândire strategică, capacitatea de a aduce un suflu nou în munca ta;

-Vacanțe, locuri noi de vizitat;

-Capacitatea de a studia, găsirea unor noi surse de bucurie și inspirație, noi modalități de a aduce beneficii economice în viața ta.

 

JI( PĂMÂNT YIN)

Preocuparea ta luna asta trebuie să se îndrepte spre depășirea tendinței de a fi foarte argumentativ, temperamental și impulsiv, pentru că te poate afecta în relația cu cei din jur și poți pierde oportunități.

Oportunități:

-Profită de abilitățile tale de comunicare , îți pot aduce recunoaștere din partea altora și poți beneficia economic;

-Vorbitul în public, strategiile de marketing, vânzarea de produse sau a propriului tău talent sunt principalele tale arme care îți pot aduce multe oportunități în această lună;

-Încrederea în sine și adaptabilitatea;

-Creativitate mărită, imaginație și dorința de a produce lucruri noi.

 

GENG( METAL YANG)

Principala preocupare pentru tine luna aceasta este renunțarea la rigiditatea excesivă și găsirea constantă a încrederii în sine, în forțele proprii.  Nu mai căuta atât validarea din partea altora și ocupă-te de cultivarea propriilor valori.

Oportunități:

-Abilitatea de a te conecta cu alții, oportunități care apar prin oameni cu interese comune;

-O viziune clară și strategică în folosirea propriilor resurse; 

-Oameni noi, surse noi de inspirație , prietenii;

-Luna asta ai posibilitatea să observi cine îți este cu adevărat prieten și pe cine te poți baza. Poate că este un moment de a tria pe cine păstrezi în viața ta.

XIN( METAL YIN)

Principalele aspecte pe care trebuie să te centrezi luna asta sunt: conștientizarea faptului că trebuie să fii mereu sincer cu tine însuți și cu cei din jur, găsirea unui echilibru între dorința de a petrece prea mult  timp și resurse pentru alții și urmărirea propriilor interese. Ai grijă să fii mereu autentic în ceea ce spui și respectă-ți cuvântul dat.

Oportunități:

-Scoaterea la lumină a capacității tale de lider și noi modalități de a inspira pe alții;

-Capacitatea de a influența și carisma îți pot aduce noi modalități de câștig;

-Concentrează-te pe a forma o echipă de încredere și o rețea de urmăritori, adepți, oameni din sfere diferite de activitate;

-Cultivarea unei atitudini optimiste, ambițioasă și plină de entuziasm.

REN( APĂ YANG)

Principalele tale preocupări trebuie să se îndrepte luna asta pentru a stopa tendința de a nu fi practic și concentrarea pe menținerea atenției pe realitate. Astfel poți duce la un final fericit ideile pe care le ai , într-o manieră foarte creativă.  

Oportunități:

-Profită de modalitatea ta de a vedea lucrurile într-o manieră ieșită din comun, luna asta intuiția ta este extrem de bună. 

-Capacitatea de găsire a unor soluții inovatoare la orice obstacol sau oportunitate apare;

-Introspecția și sensibilitatea pot aduce noi modalități de înțelegere și acceptare a propriilor valori;

-Capacitatea de a observa detalii cheie în situații complexe;

-Atitudinea deschisă spre spiritualitate, gândire flexibilă și deschidere spre metode neconvenționale de studiu.

GUI ( APĂ YIN)

Principalele tale preocupări luna asta trebuie să fie depășirea tendinței de a procrastina, de a nu fi practic în acțiunile tale. Concentrează-te pe eficiență, productivitate și independență. Menține un echilibru emoțional și ia decizii bazate pe logică!

Oportunități;

-Capacitatea de a studia, a învăța ceva nou, a te perfecționa;

-Utilizează inteligența și deschiderea pe care o ai luna asta pentru a face un plan de acțiune pe termen lung;

-Cultivă compasiunea și empatia pentru a avea o conexiune mai profundă cu ceilalți;

-Ia decizii informate și inspiră-te de la cei pe care îi consideri mentori.

 

 

ENERGIILE FENG SHUI-AUGUST 2023

Feng Shui reprezintă 33% din energia care te influențează în orice moment, pe lângă Harta Bazi și propriile tale acțiuni. Atunci când lucrezi și dormi într-un sector bun, realizezi lucrurile cu mai mare ușurință.

Când alegi să stai într-un sector cu stele nefavorabile, acestea te influențează de asemenea. Apare nerăbdarea, lipsa clarității, anxietatea, iritabilitatea, etc.

Bazi îți dă anumite predispoziții. Dacă acestea sunt negative, le poți minimiza sau accelera în funcție de folosirea și activarea sectoarelor din casa sau locul tău de muncă

Luna asta nu faceți renovări în următoarele sectoare:

-SUD( 157,6-202,5 GRADE)

-SUD-EST 3( 142,6-157,5 GRADE)

-EST 2( 82,6-97,5 GRADE)

-VEST( 247,6-292,5 GRADE)

-NORD-VEST( 292,6 -337,5 GRADE)

-NORD-EST( 22,6-67,5 GRADE)

-SUD-VEST 3( 232,6-247,5 GRADE).

Nu uitați că trebuie să stabiliți ce scop aveți luna aceasta și să folosiți un sector bun și în concordanță cu ceea ce vreți să obțineți.

 

CENTRU- COMBINAȚIA 2-4

  • certuri între 2 femei de vârste diferite
  • bun pentru acumulare de bunuri , investiții
  • nu vă plasați acolo dacă aveți probleme de sănătate
  • Plasați un obiect de metal, în jur de 5 kg, în data de 10 August sau în data de 11 August.

SUD-EST-COMBINAȚIA 1-3

  • excelent pentru a începe un proiect nou
  • oameni de ajutor
  • atenție, faimă
  • te face cunoscut
  • renunțare la vicii
  • energie
  • dacă ai probleme legale, stai mai puțin timp aici
  • tendința spre rebeliune

SUD- COMBINAȚIA 6-8

  • bun pentru a deveni indispensabil( dacă ai Tigru în harta natală, te ajută să stai în acest sector)
  • stabilitate
  • disciplină
  • avansare
  • sănătate
  • spirit de lider

SUD-VEST- COMBINAȚIA 8-1

  • deschidere spre noi oportunități
  • muncă suplimentară
  • creștere în vânzări
  • volum de lucru mărit
  • mentori
  • studiu

VEST- COMBINAȚIA 4-6

  • studiere unei discipline noi
  • formarea unei strategii
  • bun pentru a rămâne însărcinată
  • romantism
  • capacitate de conducere
  • disciplină
  • dar dacă ai probleme de sănătate asociate cu durerile de cap, migrene, depresii, încearcă să nu dormi aici luna aceasta.

NORD-VEST - COMBINAȚIA 3-5

  • combinație riscantă, chiar periculoasă
  • posibile fraude
  • probleme cu cei în poziție de autoritate
  • de evitat
  • dacă nu ai altă opțiune luna aceasta și trebuie să stai aici, nu împrumuta bani, nu risca financiar, atenție la riscul de a fi furat

NORD - COMBINAȚIA 7-9

  • comunicare
  • conexiuni
  • vânzări
  • vizibilitate
  • posibile bârfe
  • posibile infidelități 

NORD-EST- COMBINAȚIA 5-7

  • probleme de comunicare
  • probleme de sănătate
  • posibile furturi, pierderi de bani
  • energii volatile
  • plasează aici metal, în jur de 5 kg, în datele de 10 sau 11 August( 37,6-52,5 grade).

EST - COMBINAȚIA 9-2

  • profit
  • investiții ( nu imobiliare)
  • nu este un sector bun dacă aveți probleme de sănătate

ENERGIILE QI MEN-AUGUST 2023

Urmăriți care este palatul destinului din harta natală. Pentru cei mai avansați, puteți aplica interpretările și pentru palatele carierei, banilor, sănătății, etc.

Toată luna puteți face comandă cu spatele la energiile care vă convin.

Cele mai recomandate palate luna aceasta sunt, din punctul meu de vedere, cel de SUD-EST, SUD-VEST și NORD-VEST.

SUD-EST: MOON-1*

Cei care au acest palat al destinului, luna aceasta trebuie să se concentreze pe modalitatea de a afla cum se rezolvă ceva ce îi preocupă. Moon îi ajută să afle răspunsurile de care au nevoie. De asemenea este prezentă o formațiune excelentă care poate să fie folosită pentru a face bani cu ușurință.

Aveți claritate în gândire și capacitate de a pune în practică ceea ce vă propuneți. 

Excelentă energie pentru a câștiga un proces, o problemă legală. 

Chiar dacă vă apar probleme luna aceasta, nu vă stresați prea mult. Nu vor avea mare amploare și vor dispărea de la sine.

Puteți sta cu spatele la acest sector toată luna, vă ajută pe toate planurile.

SUD: SNAKE-7*

Dacă acesta este palatul destinului, luna asta ai tendința de a te autosabota. Poți să iei decizii neinspirate și apoi să plătești pentru ele.

Nu lua decizii bazate pe impuls, pentru că poți pierde bani sau să-ți creezi probleme în relații.

Luna asta te poți simții nesigur pe tine, îngrijorat, anxios. Acest mod constant de a vedea lucrurile într-o formă negativă te poate face să nu vezi oportunitățile din jurul tău. 

Vestea bună este că dacă muncești mult și îți folosești într-un mod pozitiv talentele, vei cunoaște succesul pe viitor.

Alege cu foarte mare atenție oamenii de care te înconjori, nu toată lumea îți vrea binele.

Încearcă ca luna asta să iei timp pentru tine, ia-ți o vacanță, petrece timp cu familia și cu cei care te iubesc.

Pentru cei care vor să comande luna aceasta , Snake cu stea de putere 7 este excelent pentru a găsi orice: oportunități, un nou loc de muncă, un obiect pierdut, etc..

 

 

SUD VEST: CHIEF-2*

Luna aceasta trebuie să fii generos, să ajuți cât de mult posibil. Și astfel îți apar multe posibilități financiare. 

Chiar dacă apar obstacole în calea ta, perseverează și nu te da bătut. Ai încredere că ești protejat și că totul se întâmplă spre binele tău.

Dezvoltă capacitatea de rezistență și dacă vezi că apar oameni a căror prezență nu te onorează, menține distanța față de ei.

Poți să-i comanzi lui Chief toată luna cu spatele la acest palat protecție, oportunități financiare și tot ce îți dorești.

VEST : HEAVEN-3*

Cei care au acest palat al destinului trebuie să se transforme în adevărați lideri luna asta. Sunt multe lucruri care îți cer atenția și câteodată te poți simții copleșit. 

Rămâi determinat și perseverent, vei avea succes până la urmă.

Stabilește o viziune clară asupra a ceea ce vrei să obții, distruge tot ce nu îți mai este de ajutor în viața ta și ai curaj să duci la capăt tot ce ai de făcut.

De asemenea inspiră-i pe cei din jurul tău prin modul tău de a acționa, fii un bun exemplu și vei avea un fina de lună foarte bun.

Comandă toată luna cu spatele la acest palat ca viziunea ta să devină realitate cât mai rapid.

NORD-VEST: EARTH-5*

Luna asta ai posibilitatea de a face mulți bani, dar cumva în spatele scenei, fără a demonstra lumii prea mult strategiile tale.  Poți face și investiții de mare succes. De asemenea gândește-te dacă poți avea beneficii și din proiecte academice, vinde-ți cunoștințele acumulate în domeniul tău de activitate. 

Luna asta te îndemn să ai curaj, urmează-ți visul și alege drumul pe care vrei să fii.

Poți comanda toată luna cu spatele la acest palat oportunități financiare, sănătate, pace și armonie.

NORD : TORTOAISE-4 *

La început pot să apară anumite probleme de comunicare, care te pot deraia puțin de la planurile propuse. 

Ajută pe cineva și astfel îți apar și ție oameni de ajutor în preajmă.  

Ai capacitatea de influență, de a rezolva probleme, pentru tine și pentru alții.

Prezintă-te lumii într-o manieră prezentabilă, adu fericire în viețile altora prin modul tău de a te purta.  Într-un final, eforturile tale vor fi recunoscute și reputația ta va avea mult de câștigat.

NORD-EST: TIGER-6*

Luna asta trebuie să ai curajul pentru a pune capăt unor situații care nu mai pot continua ca până acum. Te vei confrunta cu multă indecizie, dar într-un final tot va trebui să iei decizia.

Este timpul să confrunți realitatea și să nu mai pierzi timpul doar visând că pui în practică, ci să treci la acțiune.

De asemenea ai grijă la tendința de autosabotare, stres, anxietate. Toate sunt create te tine însuți, așa că tot tu poți să pui stop.

Toată luna poți comanda cu spatele la acest palat curaj, energie fizică, determinare.

EST: HARMONY-0*

Focusul tău luna asta este pe a aduce pace între persoane, a fi un lider. Dar trebuie să îți confrunți teama și fricile. Condu prin exemplul propriu și oamenii te vor urma.

Nu ceda părții negative a acestei energii, există riscul să te cerți cu alții, să fii plin de teamă și îngrijorare și să îți pierzi speranța. 

Îți recomand ca luna asta să te uiți cu atenție și obiectivitate la drumul pe care ești. Există posibilitatea să nu fie cel mai bun pentru tine. Ia decizii în interesul propriu și nu te lăsa influențat de alții!

Toată luna poți comanda cu spatele la acest palat ca Harmony să îți aducă oameni de calitate în viața ta, care să fie sursă de inspirație și ajutor.

Acestea sunt energiile lunii, sper că apreciați informațiile cu care am venit în completarea prezentării pe care am avut-o pe zoom.

Vă rog, pe cât posibil, lăsați un comentariu, sugestie sau chiar întrebare în cazul în care ați rămas cu nelămuriri. 

Mulțumesc!

ENERGIILE LUNII IULIE 2023-LUNA CAPREI DE PĂMÂNT YIN

Luna caprei de pământ yin începe oficial pe data de 7 iulie.  Este ultima lună din anotimpul de vară din punct de vedere al metafizicii chineze.  Cele mai importante elemente de luna aceasta sunt focul , pământul și lemnul. Apa și metalul sunt slabe în harta lunii și diminuate și mai mult pentru că se găsesc fiecare într-un clash. 

Luna asta trebuie să fim creativi, vocali, să strălucim, să fim vizibili și să ne susținem punctul de vedere. Chiar dacă am scăpat de acel comportament vulcanic existent luna trecută, în iulie este posibil să ne vedem nevoiți să ne apărăm drepturile, chiar dacă asta înseamnă să intrăm în conflict cu o anumită autoritate. Influența aceasta este la nivel global, așa că probabil că vom vedea multe proteste și oameni care vor lupta pentru ceea ce consideră nedrept. Sunt vizate domeniile educației, învățământului, sănătății. Probabil că multă lume va lupta pentru drepturile salariale.  Interesant este că pot avea câștig de cauză prin asociere. 

Din punct de vedere al sănătății, posibilele probleme cu care ne putem confrunta luna aceasta implică stomacul, abdomenul, coloana vertebrală.

 

HEXAGRAMA LUNII-NUMARUL 46

     –PUSHING UPWARD

Simbolizează forța vitală a vegetației pe măsură ce germinează, crește și răsare din pământ și se îndreaptă spre cer. Condițiile sunt favorabile pentru o creștere rapidă. Orice obstacol apare, este ușor dat la o parte. Pentru că puterea creșterii este mai pregnantă acum decât orice obstacol. Succes garantat!

ENERGIA PERSOANELOR NOBILE

Persoanele care au maestrul zilei JIA( lemn yang). GENG( metal yang) sau WU( pământ yang), beneficiază de energia persoanelor nobile. În general, este vorba de ajutor, oportunități oferite de alții. Așa că nu ezita și cere ajutorul luna aceasta. Dacă ai unul din acești maeștrii ai zilei și un Bivol în hartă, îți pot apărea și unele lecții de viață date de alții. 

Fiecare stâlp din harta ta natală reprezintă un domeniu din viața ta.

COMBINĂRI

CAL ȘARPE IEPURE MISTREȚ

Cei care au unul sau mai multe din aceste animale în harta natală, pot avea multe oportunități luna aceasta. Nu este o lună în care să stai pasiv, ci caută să socializezi cât mai mult, să interacționezi cu persoane care îți pot fi de ajutor. Este o lună excelentă pentru asocieri.  Profită de aceste 30 de zile și fă ceva care îți poate îmbunătății viața. Caută noi idei de promovare, afaceri, studiu, expansiune.

CLASH CU BIVOLUL

Dacă ai un Bivol în harta natală, îți pot apărea schimbări în funcție de stâlpul în care ai acest animal. Îți pot apărea unele obstacole și cheltuieli. Dirijează tu acest clash și fă tu unele schimbări în viața ta.

HARM CU ȘOBOLANUL

Pentru cei care au Șobolan în harta natală, poate apărea sentimentul de trădare luna aceasta. Poți să te simți rănit de unele persoane din viața ta. Cel mai bun sfat atunci când vine o astfel de energie este să-ți cobori așteptările pe care le ai la alții. Nu lua nimic personal și nu avea pretenții de la alții.

DISTRUGERE CU CÂINELE

Cei care au Câine în harta natală se pot confrunta cu unele schimbări bruște luna aceasta. Este o lună de transformare și o poți direcționa spre distrugerea viciilor, obiceiurilor nesănătoase sau relațiilor toxice. Luna asta încearcă să faci proiecte care să dureze pe o perioadă limitată de timp.

Model hartă bazi:

După ce ți-ai făcut harta natală bazi, urmărește care este maestrul zilei tale, în coloana de sus de la zi (day).

Energiile lunii în funcție de maestrul zilei

JIA (lemn yang)

Luna asta îți vin oportunități prin munca prestată. Vei avea un volum mărit de sarcini de serviciu și trebuie să te organizezi pentru a avea timp și pentru sănătate. Pot apărea momente când te vei simți copleșit de tot ce ai de făcut , așa că învață pe cât posibil să și delegi din sarcinile pe care le ai. Dacă faci față, la final vei culege roadele. Bărbații cu acest maestru al zilei au ocazia să își oficializeze relația luna aceasta. 

YI (lemn yin)

Luna aceasta poți câștiga din comisioane, investiții, muncă suplimentară. Este excelentă energia pentru a căuta modalități noi de afaceri, idei originale și care pot aduce rapid profit. Ești optimist și sociabil și îți place să fii în compania altora. Oricum vei observa că ești direcționat spre profit luna aceasta. Bărbații singuri au posibilitatea să cunoască pe cineva acum.

BING (foc yang)

Luna asta vei observa că ești extrovertit, strălucești, ești în centrul atenției. Ai putere de convingere și este o energie excelentă să prezinți public și să promovezi ceva. Studiază ceva nou, descoperă-ți sau aprofundează un talent. Nu ceda tentației de a te certa sau de a deveni agresiv, pentru că poți pierde relații semnificative. Ai grijă la ego! Pentru femei este un bun moment dacă vor să conceapă un copil.

DING (foc yin)

O lună excelentă pentru creație, planificarea unui produs care îți poate aduce bani tot restul anului sau o perioadă mare de timp. Ai idei, ești setat spre cunoaștere și ai dorința de a-ți petrece timpul în singurătate pentru a te ocupa de proiectele tale. Este de asemenea un moment bun pentru a lua o vacanță, iar plecarea aceasta îți poate aduce idei noi prin locurile pe care le vizitezi. Doar nu exagera cu mâncatul și viciile. Este de asemenea un moment foarte bun pentru femei să conceapă un copil. 

WU (pământ yang)

Luna asta există o energie de pierdere de bani. Dirijează această energie investind în tine sau familia ta, în educație, în achiziții prin care poți să scoți bani ulterior. Poți de asemenea să plătești pentru o asigurare de viață sau să plătești în avans unele rate pe care le ai. În rest, colaborează cu grupuri mari de persoane, cu interese diferite. Luna asta ești carismatic, ambițios, ai posibilitatea de a face vânzări sau de a motiva pe alții și prin asta să câștigi si tu. Ai totuși grijă la stima de sine și nu te compara cu alții.

JI (pământ yin)

Ție îți apare posibilitatea de a petrece mai mult timp cu prietenii apropiați  sau familia și de a face acțiuni comune cu aceștia. Ești plin de resurse și sociabil, dar petrece și o perioadă în care îți reevaluezi modul de a fi. Observă dacă ai ceva de schimbat la tine și ocupă-te de evoluția ta. Poți să scoți bani din colaborări, negocieri, crearea de evenimente. Fiind foarte sociabil luna asta, poți cunoaște oameni care îți pot aduce oportunități pe viitor. Dar ai grijă să nu te ocupi exagerat de mult timp cu nevoile altora și să uiți de ale tale.

GENG ( metal yang)

Energie bună pentru a te ocupa de sănătate, educație, înscrierea la o formă de învățământ, studiu aprofundat.  Ai posibilitatea de a cunoaște mentori luna aceasta, sau să îți petreci mai mult timp cu oamenii pe care îi respecți și apreciezi. Dacă ai unele probleme de sănătate, aceasta este luna în care să te ocupi serios de rezolvarea lor. Mai ales că poți să întâlnești medici de mare ajutor. Dacă ești bărbat, petrece mai mult timp cu mama ta. 

XIN( metal yin)

Tu ai o lună de intuiție maximă, dar te poate face și mai emoțional. Ai grijă la sentimentele pe care le experimentezi și nu lua decizii bazate pe emoții. Meditează, fă plimbări în natură și ia-ți pauze. Ai posibilitatea să studiezi lucruri neconvenționale, să fii spiritual, să te ocupi de sănătate prin metode care nu țin de medicina tradițională. Dacă ești femeie, petrece mai mult timp cu mama ta și bucură-te de experiența aceasta. 

REN( apă yang)

A venit timpul să îți organizezi toate domeniile vieții tale. Excelentă lună pentru a-ți pune ordine în munca ta, viața personală, tot ce ține de birocrație și chiar și ceea ce ține de sănătatea corpului tău. Cei din jur te pot percepe ca fiind mai rigid și încăpățânat.  Dar este energia lunii care te face foarte disciplinat și pus pe acțiune. Luna asta poți semna unele contracte avantajoase și îți poate crește reputația. Femeile care se află deja într-o relație, o pot oficializa luna aceasta. Sau dacă sunt căsătorite, pot petrece mai mult timp cu partenerul.

GUI ( apă yin)

Ești plin de curaj, rezistență fizică, determinare și carismă. Dar poți și să încalci unele limite și să superi pe cei din jur. Atenție la tendința de a câștiga cu orice preț!  Dacă ai totuși situații care stagnează de ceva timp, a venit luna să treci la acțiune! Vei face tot ce e posibil pentru a-ți atinge scopul. Nu uita să o faci totuși în limite legale. Dacă vrei să-ți cauți dreptatea într-o cauza, luna aceasta este bună pentru a intenta procese altora. Ocupă-te și de corpul tău, fă sport pentru a-ți consuma energia în exces. Nu face operații luna aceasta și nici sporturi extreme, care presupun un grad mare de risc. Femeile singure pot să-și găsească partener luna aceasta. 

ENERGIILE FENG SHUI

CENTRUL CASEI

În centrul casei vine luna aceasta steaua 3, care ne poate face mai curajoși, energici, dar și mai puși pe ceartă. Este o energie foarte bună pentru a renunța la vicii, pentru efort fizic și rezistență. Dacă observi că ai în familie sau în mediul tău discuții, certuri sau te confrunți cu probleme legale, plasează aici o lumânare aprinsă în data de 8 Iulie, între orele 11 A.M-13 P.M. Menții focul aprins în acest sector toată luna, pentru a diminua partea negativă a stelei 3.

SUD-VEST

Sud-vestul este excelent luna aceasta .Foarte bun pentru investiții, profit, conceperea unui copil, relații armonioase, asocieri, colaborări, comunicare de succes. Este unul din cele mai bune sectoare luna aceasta, așa că petreceți cât mai mult timp aici.

VEST

În vest vine luna aceasta steaua 5, ceea ce îl face un sector nefavorabil. Petrecerea unui timp îndelungat aici poate conduce la anumite pierderi financiare, certuri și conflicte. Evită să stai prea mult timp aici dacă ai probleme de sănătate. Pentru  a reduce efectele negative ale stelei 5, plasează aici în jur de 5 kg metal, de genul greutăților pentru sport, în data de 7 iulie, între 3-7 P.M. sau 8 iulie, între 7-9 P.M. Vei plasa metalul în VEST 1( 247,6-262,5 GRADE) sau VEST 3(277,6-292,5 GRADE).

NORD-VEST

În acest sector vine steaua 4, care este bună pentru studiu, învățarea a ceva nou. Dar nu uita că acolo se află deja steaua 5 anuală. De aceea nu sta prea mult timp zilnic în acest sector dacă ai probleme de sănătate. 

NORD

Nordul este favorabil luna aceasta. Bun pentru a avea oportunități, pentru creștere în vânzări, proiecte suplimentare, toate obținute prin multă muncă. Este un bun sector dacă ești foarte hotărât să-ți mărești veniturile luna asta prin muncă susținută.

NORD-EST

În acest sector poți petrece timpul dacă vrei să devii indispensabil, mai ales la serviciu. Îți aduce o energie de stabilitate, disciplină și determinare. Atenție totuși că există o predispoziție spre accidentări cu obiecte ascuțite, tăieturi.  Atenție când conduci mașina și nu acționa cu neatenție.

EST

Estul este bun luna aceasta pentru a deschide o nouă afacere, muncă suplimentară, proiecte noi, oameni nobili, primirea de ajutor din partea altora. Singurul impediment aici luna aceasta este că te poate face puțin confuz, indecis. 

SUD-EST

Aici vine luna aceasta steaua 2. Dacă nu ai probleme de sănătate, poți să folosești acest sector pentru acumulare de bunuri, economie,  investiții. Dar dacă ai probleme de sănătate, nu sta prea mult în acest sector. Pentru diminuarea efectelor negative ale stelei 2, plasează aici metal în aceleași date și ore ca și în vest. Aici plasezi metalul în SUD-EST 2(127,6-142,5 grade).

SUD

În Sud avem o energie bună pentru comunicare, colaborare, reclamă, conexiuni cu alții. Este de asemenea foarte bun sectorul pentru vânzări, faimă și popularitate.  De aici ai mare putere de influență supra altora.

ENERGIILE QI MEN ÎN IULIE 2023

Urmărește care este palatul destinului tău și ce energii vin luna aceasta. Pentru avansați, urmăriți și palatul carierei, relațiilor, sănătății, etc.

Dacă îți place în mod deosebit un palat luna aceasta, poți comanda toată luna cu spatele la acesta tot ceea ce vrei să obții. 

SUD-VEST: TORTOISE-1 *

Luna asta cultivă-ți empatia și încearcă să vezi lucrurile și din perspectiva altora. Evită să intri în conflicte și învață că nu trebuie să reacționezi la orice situație. Ai puterea de a-i influența pe alții, dar poți și să cazi în capcana de a te lăsa tu influențat de negativitatea altora. Alege să fii fericit și să vezi mereu partea bună a lucrurilor. Ai grijă la persoanele de care te înconjori și pur și simplu depărtează-te de cei care aduc toxicitate în viața ta.

VEST: TIGER-2*

Luna asta trebuie să decizi ce păstrezi și ce termini definitiv în viața ta. Ai condițiile necesare pentru a-ți exersa curajul să pui punct unor situații, oricât de dificil este. Stabilește scopul final și fii determinat și chiar neînduplecat până la îndeplinirea lui.  Ai grijă la sănătatea ta fizică și psihică și comandă lui Tiger toată luna să ai cea mai bună energie și condiție fizică pentru a duce la capăt tot ce ți-ai propus.

NORD-VEST: HARMONY-4*

Aici este o energie excelentă pentru a demonstra calitățile de lider. Poți să beneficiezi de promovări, bună colaborare în echipă, relații excelente cu alții. Ai capacitatea de a comunica eficient și poți să creezi proiecte care au la bază transmiterea de informații către o audiență de interes. Inspiră-ți echipa, ai relații reciproc avantajoase și bazate pe respect. E clar că ai oameni nobili în jurul tău, folosește-i înțelept. Și nu uita că și tu poți să fii la rândul tău un om nobil pentru alții.

NORD: MOON-7*

Luna asta ai înțelepciune, ești empatic și poți să percepi mai ușor emoțiile celor din jur. Ai sete de cunoaștere și poți să inspiri și pe alții prin cunoștințele tale.  Este posibil ca să nu ai dorința de a întreprinde prea multe luna aceasta, totuși fă eforturi și caută să îți extinzi interesele, studiază lucruri noi și caută oportunități la care nu te-ai gândit până acum.

NORD-EST: SNAKE-6*

Luna asta încearcă ceva nou. Fii deschis să faci ceva diferit , studiază lucruri noi, fă un curs la care visezi de mult, informează-te și aprofundează o nouă pasiune. De asemenea poți să faci noi cunoștințe și relații și să te inspiri din experiențele altora.  Snake îți dă posibilitatea să găsești ceea ce cauți, trebuie doar să vezi care este scopul tău și să treci la acțiune.

EST: CHIEF-3*

Luna aceasta ai posibilitatea de a crea o rețea de parteneri, colaboratori, oameni cu interese comune cu ale tale. Ai calități de lider, ești protejat și ai și ajutor pentru oportunități financiare. Ai capacitatea și echipa alături de care să faci bani luna aceasta. Dar trebuie să te decizi cine din echipa ta îți este de ajutor și cine are intenții ascunse. Este o condiție ca să reușești luna aceasta. 

SUD-EST: HEAVEN-0*

Pentru tine a venit momentul să faci un inventar pentru ceea ce ți-ai propus anul acesta. Reamintește-ți care este lista cu dorințe de îndeplinit și vezi ce nu se mai aliniază cu starea ta actuală. Observă dacă nu cumva ai deja alte obiective și te agățai de un vis vechi , care nu te mai inspiră. Pune-ți la treabă creativitatea și construiește o nouă viziune pentru viața ta. Inspiră-te și vizual din alte surse și apoi imaginează-ți atins obiectivul. Dacă ai o stare de bine când ai această viziune, treci la acțiune. Este un moment perfect să pui în practică ceea ce ai creat în mintea ta.

SUD: EARTH-5*

Dacă luna asta vrei să nu fii vizibil, este luna perfectă. Dar dacă ai nevoie de popularitate în munca ta, nu este o formațiune propice pentru așa ceva în acest moment. Folosește asta în favoarea ta și profită că este totuși o energie foarte bună pentru învățare, studiu, aprofundarea cunoștințelor. Lucrează și cu tine însuți, este un moment bun pentru introspecție și pentru a observa din exterior ce se întâmplă în jurul tău. Practic este o lună de regrupare.

 

La finalul acestui articol, vă sfătuiesc să luați o mică pauză luna aceasta și să vă gândiți ce vă doriți să obțineți în aceste ultime luni din acest an. Mai aveți aceleași scopuri ca la începutul anului? Au apărut alte oportunități, poate unele deghizate în probleme? Reevaluați care sunt prioritățile voastre și dacă aveți o viziune și un scop final. Pentru că dacă nu aveți un plan și nu știți spre ce vreți să vă îndreptați , vă predispuneți singuri la confuzie și emoții negative. Nu uitați că ne îndreptăm spre o perioadă de  20 de ani în care se schimbă complet energiile și noi trebuie să fim racordați la propria noastră putere și autocunoaștere. 

Așadar vă provoc să vă realiniați cu energia voastră și să renunțați la bagajul care nu vă mai este de folos. Vă dau și o dată bună pentru acest lucru. În data de 13 Iulie, toată ziua, aveți curajul să distrugeți toate obiceiurile nesănătoase, să renunțați la relațiile toxice, să eliberați toate lucrurile negative pe care le spuneți despre alții dar mai ales despre voi. Faceți o resetare și  îmbrățișați responsabilitatea unui nou început!

Mulțumesc pentru că  ați venit aici! Pe luna viitoare!

Maeștrii zilei și cele 12 mantre în funcție de zodie pentru a te ține motivat

Bună om frumos, 

Am ales să public acest articol în acest format pentru a-ți dă oportunitatea să păstrezi la îndemână aceste informații. Întoarce-te la mantrat ta motivațională și folosește-o zilnic. Ideea este să te țină motivat, să-ți amintească cât de minunat ești și că puterea este la tine. Un an cu multe reușite și împliniri, dar mai ales un an de creștere îți doresc. 

Cu bucurie!

Maria