Sâmbătă 3 Iulie 2021 Emoții !!!

Elementul dominant și maestrul zilei este apa. Te poți aștepta la multe emoții. Dacă vei vibra pozitiv, te poți bucura de conectare cu partenerul, dacă nu poate ieși furtună, totul depinde de cât de prezenți alegeți să fiți. 

Sunt prezente toate elementele, creșterea este înregistrată în planul muncii, mai sunt doar câteva zile în care poți să consolidezi creșterea în acest sector. 

Constelația ,,Fundation” intră in Casa Șobolanului de Apă în zi de distrugere, ușa acțiunilor fiind ,,Destruction Door”, steaua Yellow Black este ,,Gold Lock, o stea foarte favorabilă. 

Evită să semnezi contracte sau să începi o afacere astăzi. 

Poți să te ocupi de înlăturarea obiectelor nefolositoare, vânzarea stocurilor sau de demolări. 

Dacă ai de făcut prezentări sau de vorbit în public sau dacă ai de promovat idei sau proiecte noi poți pune bazele unor noi începuturi. 

Hexagrama zilei este ,,Taking Action” adică Acționează. 

Aceasta ne spune că  șocul constă în a fi supus unor evenimente neliniștitoare. Înseamnă și perceperea și reacția la aceste evenimente.

Șocul poate apărea atunci când o persoană este concediată, își pierde permisul de conducere sau are un accident de mașină. Apare ori de câte ori întâlnim schimbări pe termen lung în viața noastră, ca într-o separare sau divorț sau moartea unei persoane apropiate. De asemenea, apare la percepția bruscă a apropierii de bătrânețe sau la percepția pe care o ai  în oricare dintre aceste schimbări, că un nou set de limite, sau lipsuri, a fost pus pe viața ta.

Acesta pare să ne restricționeze, sau chiar să ne penalizeze. Acest sentiment de a fi proiectat de evenimente într-un fel de capcană emoțională este ceea ce această hexagramă ne transmite, care se mai numește și „Soarta”.

Recunoașterea acestei sorți sau capcane și a imperativului de a găsi calea de ieșire este unul dintre scopurile șocului.

E timpul să înțelegi că există o singură cale de ieșire și anume de a începe dezvoltarea spirituală. Dacă te opui acestui imperativ, fie prin respingerea realității, fie prin încercarea de a găsi alte căi  ocolitoare duce la rezultate nedorite sau o să constați că ești supus unui șoc repetat.

Prin urmare, amintește-ți că scopul oricărei situații șocante este bun, este să te facă să examinezi și să te ocupi de viața ta, răspunzând chemării de a fi creatorul propriului destin.

Maria

Vineri 2 Iunie 2021 creație

Maestrul zilei este Xin, Yin Metal în Casa Porcului de Apă. Sunt prezente toate cele cinci elemente, iar elementul dominant este metalul. 

Metalul Yin te reprezintă pe tine, iar Apa Yang, este partenerul tău. Relația dintre elemente este una de slăbire. Vei resimții aceasta ca pe o restricționare, partenerul de viață ți se va părea exagerat de emoțional.  În cazul în care alegi să te confrunți cu partenerul e bine să ști ca tu vei fi cel șifonat. 

Poate ar fi înțelept să îți ți ideile pentru tine și să direcționezi toata această energie spre muncă și viața socială. 

Constelația ,,Neck”  intră in Casa Porcului de Metal în zi inițiatică, adică ușa acțiunii este ,,Initiate Door”, steaua Yellow Black este Red Phoenix. 

Metalul reprezintă mentalul dar și conectarea cu Divinitatea, este o zi potrivită pentru a-ți folosi ideile pentru a crea. Fă planuri de afaceri noi. Scrie, planifică sau acționează în acest sens. Arată Universului intenția ta, astfel poți să crești și să cunoști succesul. 

Te poți ocupa de deschideri oficiale sau începe o afacere, deoarece, energia este perfectă pentru a începe ceva nou. 

Energia constelației Neck, este nefavorabilă pentru activitățile comerciale, rezolvării problemelor în relații, pentru bursă, vânzări și achiziții. 

Energia emanată de ,,Red Phoenix” poate fi folosită pentru bustul energetic al corpului fizic și pentru vindecarea acestuia. 

QIMEN DUN JIA

Dacă alegi Nord-Est între 9:00 am și 10:59 am. Poți folosi aceste ore pentru a avea o întâlnire de afaceri sau lansare de produse, sau dacă lucrezi la un proiect așează-te cu spatele la Nord-Est. Acțiunile tale sunt susținute și rezultatele vor cădea în mod natural în mersul lor firesc. Poți lucra la negocierea unei afaceri, avansarea în carieră, promoții, studiu sau afaceri de familie. 

Succesul este garantat. Eforturile tale vor fi minime. Oameni nobili vor fi acolo să te susțină și să te ajute. Întregul Univers parcă conspiră să te ajute. 

Dacă vrei poți să alegi să meditezi. 

Dacă alegi să meditezi, contemplezi sau să te rogi, pentru a elibera, poziția recomandată este cu spatele la Vest, între 9:00 am și 10:59 am. 

Subiectele pot fi legate de: influențele externe, asocieri toxice, mentori ne-benefici oricine și orice legat de strategiile și acțiunile tale personale, autosabotaj și credințe limitative, fi atent la ce vine din Ego și eliberează-le. Ești capabil să te conectezi cu mediul înconjurător, să înțelegi și să vezi lucrurile așa cum sunt. 

,,DING WONDER RISE PALACE” te ajută să găsești și să rezolvi probleme. 

Vei vedea rezolvarea pentru a ți se face dreptate. Vei înțelege care sunt consecințele ascunse și vei ști cum să le eviți. Unde este cazul vei ști exact care sun schimbările necesare pentru a prevenii și înlătura obstacolele din calea ta. Intră în inocență și dă voie informației să curgă prin tine, notează și nu judeca. 

Mulțumesc că ești aici. Îți doresc o zi minunată!

Maria

Joi 1 Iulie 2021 Echilibru

Maestrul zilei este Geng, Yang Metal în Casa Câinelui de Pământ. Elementele dominante ale zilei sunt Metalul și Pământul, polaritatea elementelor este echilibrată ceea ce aduce echilibru zilei.

Metalul se regăsește la nivel de ceruri, asta înseamnă că este o zi perfectă pentru practici spirituale. Un alt aspect, este posibil să stai mai mult în minte, să ai tendința să analizezi totul mult prea mult. Alege echilibrul, oricât ți se pare de necesar să analizezi, este bine să faci lucrurile cu moderație, nu-i așa?

Relația cu partenerul de viață poate fi oarecum rigidă, dar este totuși de susținere, pământul crează metalul, deci este un moment bun să ceri ajutorul dacă ai nevoie.

Constelația ,,Horn” intră în Casa Câinelui de Metal, în zi stabilă, ,,Stable Door”, steaua ,,Yellow Black” este ,,Heaven Punishment.

În primul rând fi prezent și observă-te daca ai tendința să acorzi prea multă atenție gândurilor, nu pierde prea mult timp în minte. Combinația elementului metal cu Heaven Punishment înseamnă că ai tendința să analizezi și să te autopedepsești, să te judeci pe tine și pe ceilalți. Cu alte cuvinte, nu îți strica ziua, mâine lucrurile vor arăta diferit.

Azi nu te grăbi să închei proiectele la care lucrezi, dă-ți timp, nu fă munci fără perspectivă pentru viitor. Evită să participi la evenimente triste, dacă e posibil, te vor afecta mai mult decât de obicei.

Ocupă-te de activități cu efect pe termen lung, sau bucură-te de această zi în compania partenerului de viață.

Hexagrama zilei este ,,Stand Still” , ceea ce îți sugerează că egoul tău se manifestă foarte puternic azi ceea ce înseamnă că nu ești conectat cu Eul tău superior sau supraconștientul. Devenind conștient de limitări și alegând să le dai drumul, va face ca această experiență să fie una constructivă. Alegând astfel vei cunoaște stabilitatea și implicit progresul.

Dacă alegi să meditezi astăzi, ceea este recomandat, alege să o faci cu spatele la Nord între 1:00 pm și 2:59 pm. Poți contempla la evoluția ta personală sau face planuri de viitor, poți planifica lucruri legate de casă și familie.

Rămâi prezent și nu te pierde în gânduri și te vei bucura de o zi echilibrată.

Maria

Miercuri 30 Iunie 2021 Echilibru

Miercuri 30 Iunie 2021
Ji, Yin Pământ se găsește în Casa Cocoșului de Metal. Elementele dominante ale zilei sunt metalul și pământul ambele de polaritate Yin, gândește-te la asta ca la aur și pământ reavăn, fin productiv.
 
Energia întregii zile este de polaritate Yin, ceea ce aduce blândețe, îngrijire, înțelepciune și mai ales echilibru. Toată această energie canalizată spre cariera unde avem lemn de polaritate Yang, înseamnă creștere și stabilitate pe acest domeniu.
 
O zi bună pentru meditație, contemplare sau rugăciune. Fă ce ți se potrivește. Chiar nu contează calea, ci rezultatul final. Iar dacă ceea ce faci adică, celea îți mai face și plăcere cu atăt mai bine, bucură-te de călătorie și culege roadele.
 
În ce privește relația cu partenerul, azi este evident că faceți echipă bună și că susținerea este reciprocă. Puteți să colaborați ușor și să vă stabiliți planuri comune de viitor. Amândoi vă veți simții câștigători. Relația voastră se poate îmbunătăți substanțial și chiar puteți pune bazele unui nou început, acolo unde este cazul. Astăzi vă puteți conecta ușor.
 
Constelația ,,Carriage” intră în Casa Cocoșului de Pământ în zi de balansare, ,,Ballance Door”, steaua ,,Yellow Black” este ,,Bright Hall” o stea benefică.
 
O zi excepțional de pozitivă, în care te poți bucura de orice fel de activități, toate părțile se simt câștigătoare și ai spor la orice faci. Astăzi în orice situație puterile se echilibrează.
 
Poți lansa produse, începe un job nou, găsi investitorii de care ai nevoie, începe un program sau o scoală noua, sau să te înscrii la o scoală nouă. Orice întreprinzi este binevenit și avantajos.
 
Dacă alegi să practici meditația, o direcție ar fi cu spatele la Sud între 7:00 pm și 11:59 pm. Poți cere ghidare sau inspirație în orice problemă, indiferent de domeniu. Pentru a nu uita, te sfătuiesc să ai un caiet în care să îți notezi ideile și să treci la acțiune.
Ești creatorul propriei vieți și indiferent de cursul Qi-ului nimic nu se întâmplă fără acțiune. Omul, adică tu, ești cel care trebuie să facă acțiunea. Universul este neutru.
 
Mult succes, sau vacanță plăcută!
 
Maria

Marți 29 Iunie 2021

Maestrul zilei este Wu, Yang Pământ în casa Maimuței de Metal. Elementele dominante ale zilei sunt metalul și pământul. 

Pe pilonul zilei tu ești reprezentat de munte iar partenerul de metalul brut. Relația dintre elemente este una de producție, partenerul se va simți susținut de tine. Tu e posibil să simți că dai cam mult.

Amândoi sunteți influențați de polaritatea Yang, asta înseamnă că aveți tendința să fiți încăpățânați în ce privește schimbul de idei și cam lipsiți de tact în exprimare. Amintiți-vă că sunteți în aceeași echipă și totul va părea mai ușor. 

Constelația ,,Wing” intră în Casa Maimuței de Pământ, în zi Plină, și anume ușa acțiunii este ,,Full Door”, steaua ,,Yellow Black ” este ,,Green Dragon” o stea benefică. 

Ziua poate fi productivă. Încearcă să te limitezi la rutina zilnică. Cu toate că full door ne încurajează să facem deschideri oficiale, combinația energiilor te avertizează că e posibil să te angajezi la mai mult decât intenționezi, așa că evită să îți iei angajamente noi, amână dacă este posibil. 

Poți instala echipamente noi sau să organizezi petreceri, că tot este vară. 

Nu te ocupa de probleme legate de procese judecătorești sau legislative și evită dacă este posibil să începi un job nou. 

Hexagrama zilei este ,,Dispersing” , asta sugerează că poți avea tendința să te împarți în prea multe direcții. Recomandarea este să stai pe cale, să continui ceea ce faci, fără a te lăsa distras , astfel te vei simții recompensat.

Am încredere că prezența de spirit te va ține pe cale și te vei putea bucura din plin de această zi.  

Maria  

 

Luni 28 Iunie 2021 rămâi în control

Ding, Yin Foc în Casa Caprei de Pământ este maestrul zilei de luni. Focul te reprezintă pe tine iar pământul este partenerul tău.

Este posibil să te simți constrâns de către acesta și chiar să te confrunți cu el. Discuțiile sunt legate de relațiile tale sociale.

De ce? Este un conflict între Marele Duce al anului Boul și maestrul zilei Capra. Acest conflict poate duce la schimbări bruște în statutul tău.

Dacă nu vrei schimbările, nu te lăsa prins în discuții, canalizează-ți energia spre muncă unde productivitatea este la cote maxime.

Constelația ,,Bow” intră în Casa Caprei de foc în zi de eliminare -,,Removel Door”, steaua Yellow Black este ,,Grappling Hook” o stea nefastă dar de a cărei energie te poți folosii în mod pozitiv dacă intențiile sunt bune.

Astăzi ocupă-te de curățare, elimină din viața ta tot ce este toxic, nefolositor și te ține pe loc în dezvoltarea ta.

Dacă este vorba de relații, datorită conflictului menționat mai sus este mai ușor ca oricând să ieși din relațiile toxice.

Poți să începi diete, poți să începi un program de detoxifiere sau să ai intervenții chirurgicale.

Este o zi perfectă pentru demolări sau renovări, dacă te apuci de renovări, ai grijă ca lucrarea să înceapă în partea de Nord-Est a casei sau a încăperii, pentru a nu-ți activa stele nefaste, bineînțeles că ar fi bine să ai o interpretate Feng Shui personalizată, dar e bine și așa. Trebuie să îți spun că activările prin lucrări de renovare, prin ruperea pământului sau peretelui nu pot fi dezactivate.

Dacă te ocupi de comerț, lansare de produse și programe, de marketing de orice natură sau activități financiare, steaua ,,Grappling Hook” te ajuta să ai succes sa atragă atenția asupra ta, a muncii, a lansării tale. Îți aduce faimă.

Dacă alegi să practici meditația sau ai o întâlnire de afaceri fă-o cu spatele la Sud între 3:00 pm și 4:59 pm.

Ce poți obține sunt parteneriate avantajoase și eficiență în avansarea în carieră. Obținerea unei poziții favorabile în instituția în care lucrezi. Poți de asemenea să îți motivezi echipa ca și lider să devină mai implicată și să lucreze mai eficient.

Cu toate aspectele nefavorabile menționate anterior, te poți folosi de această oră și poziționare să îți îmbunătățești relațiile, să faci acea schimbare de 180 grade de care ai nevoie.

Dacă meditezi, accesează-ți intuiția, alege problema sau subiectul și informațiile necesare pentru a soluționa lucrurile ți se vor arăta. Vei găsii aliați influenți pentru ați duce planurile într-o direcție pozitivă, vei ști care sunt strategiile necesare și pașii de urmat.

Fi prezent și ține atenția pe rezultatul final, este ușor să rămâi stăpân pe orice situație în acest fel. Astfel tu vei controla mediul nu mediul pe tine.

Maria

Duminică 27 Iunie 2021 e mult foc

Mult foc astăzi multă, multă energie. Focul reprezintă pasiune dar și furie, agitație și mânie, alege să fi prezent și folosește acest bust energetic cu înțelepciune și crează ceea ce dorești. 

Maestrul zilei este Bing, Yang Foc în Casa Calului de foc, deci avem o zi fierbinte. 

Constelația Star, intră în Casa Calului de Foc, în zi de hotărâri, ,,Restablish Door”, steaua Yellow Black este o setea foarte favorabilă ,,Life Governot”. 

Conform textelor tradiționale o persoană născută în această lună, sub influența constelației Ren Chen va avea statut înalt și stabilitate socială favorabilă. 

Astăzi este una dintre cele mai favorabile zile ale lunii Iunie. Poți să îți iei angajamente noi, să începi un loc de muncă nou, o școală sau un curs nou, afaceri și tranzacții financiare. Poți începe un tratament medical nou sau să găsești soluția la o problemă de sănătate prin începerea unui tratament medical. 

Astăzi poți lansa un program sau un produs nou, să semnezi contracte sau să faci deschideri oficiale și poți să îți îmbunătățești relația sau căsnicia. 

Este o zi în care vei avea ocazia să îți dezvălui talentele, cunoștințele și realizările așa încât ele să fie cunoscute să îți aducă recunoaștere. 

Dacă alegi meditația sau contemplarea cele mai bune ore sunt între 7:00 am și 8:59 am. ,,Focul și Lemnul ajută grădina să înflorească” este metafora zilei. Oameni nobili vor veni în viața ta.

Este timpul perfect pentru a intra în inocență și a da voie să primești viziuni despre viitor. Poți înțelege care e menirea ta, sau cum să îți faci planuri de viitor. 

Poți accesa orice informație există în Univers și este despre tine. 

Poți crea orice plan, că este despre carieră sau viața personală orice descarci azi ca informație poate devenii realitatea ta, folosește un caiet ca să nu uiți și lasă Universul să se manifeste prin scris. Fă asta  cu spatele la Nord-Est. Pe grupul fengshuibazi.ro vei găsii meditația tărâmul abundenței care te va ajuta să intri mai ușor pe acest tărâm. 

Mulțumesc că ești aici. 

Maria 

Sâmbătă 26 Iunie 2021

Maestrul zilei este Yi Yin lemn în Casa Șarpelui de Yang foc. Multe lemn și mult foc, cele două elemente se sustin, focul arte lemnul și produce pământul, iar pământul produce metalul. Lipsește sensibilitatea adusă de prezența apei, care apare sporadic la ore, deci cum traducem asta pentru noi?

Canalizează energia în mod pozitiv, nu lăsa focul să se transforme în furie, mai degrabă canalizează-l către pasiune și fă ceva productiv în plan personal și la muncă. Oricare ar fi alegerea tot creștere se cheamă.

Constelația ,,Willow intră în Casa Calului de Lemn în zi închisă, steaua Yellow Black este ,,Black Tortoise”.

Nu sunt prea multe combinații de stele favorabile, dar e sâmbătă, așa că folosește-ți timpul ocupându-te de treburile casnice. Nu semna contracte, nu merge la interviuri și nu fă investiții…

Du-te în vacanță sau petrece timp cu cei dragi sau cu tine însuți, fă lucruri care îți aduc bucurie.

Poți totuși să te ocupi de curățenia casei, a corpului și a sufletului, poți începe un program de detoxifiere sau o cură de slăbire, sau poți sa faci o listă cu lucrurile toxice din viața ta la care vrei să renunți. Poți să închei relațiile toxice din viața ta.

Și pentru că tot am vorbit de meditație uite o direcție foarte favorabilă în care poți să practici. Cu spatele la Nord-Est între 1:00 pm și 2:59 pm. 

Nu uita poți folosi direcți a și dacă ai treabă doar pune intenția și invocă ajutorul. 

Ai curajul să adopți orice strategie care îți aduce avantajul câștigului. Tiger Dun îți dă persistența si determinarea de a înlătura orice obstacol în mod agresiv, așa că fi prezent, se poate și fără agresivitate. 

Dacă doar meditezi atunci eliberează conștient, vizualizează cum obstacolele se dizolvă sau cad, cum vrei tu. 

Nu uita, puterea este la tine, dacă ești prezent, nimeni nu ți-o poate lua. 

Maria 

Vineri 25 Iunie 2021 bucură-te de lucrurile mici

Jia Yang Lemn în Casa Dragonului de pământ este maestrul zilei. Unul din elementele dominante ale zilei este lemnul, de polaritate Yang. Cu toate ca este vorba de creștere rezultatele se vor vedea în timp, deoarece Yang lemn este simbolizat de copac, trunchi sau pădure care presupun creștere lentă. Al doilea element este pământul Yang la zi ceea ce ne va da impresia că partenerul este încăpățânat sau dificil și nu vrea să renunțe la propriile idei, ca muntele de neclintit și Yin pământul reavăn productiv și moale. 

Vei avea spor la orice faci, o zi în care partenerul te poate susține, deci poți să îi ceri părerea sau ajutorul, doar fa-o cu tact, e posibil ca așteptările tale să fie un pic prea mari. Deci fiți rezonabili. Așa cum a fost dealtfel toată luna și încă va mai fi până pe 6 Iulie, progresele se resimt mai ales pe sectorul muncii.

Constelația Ghost intră în Casa Dragonului de Lemn, în zi cu ușile deschise ,,Open Door”, steaua Yellow Black este Heaven Jail.

Dacă ținem seama de steaua Heaven Jail, e bine să ști că nu vezi lucrurile așa cum sunt, ai tendința să stai mult în mental, să te auto-critici, amplificând fricile și limitările pe care le ai, ai tendința să aștepți un pic prea mult de la partener sau de le ceilalți și riști să fi dezamăgit. Nu ești neapărat emoțional, poate doar la anumite ore când apa va fi prezentă, dar poți găsii suficientă energie pentru a te înfuria și ați manifesta frustrarea.

Ocupă-te de activități de rutina, mergi conform planului și nu avea așteptări prea mari, când nu ești atașat, faci lucrurile cu ușurință. Ai să înțelegi destul de repede că e preferabil să îți pui energia la treabă și să lași lucrurile să în înainteze de la sine.

De obicei când ușa Deschisă/Open este prezentă este bine ca acțiunile noastre să fie constructive, dar limitează-te a muncii la ceea ce este deja început, deoarece restul constelațiilor nu sunt favorabile.

Dacă ai plecat deja în vacanță, bucură-te de ea, lasă toate lucrurile deoparte și savurează plăcerea de a nu face nimic.

Hexagrama zilei este Diversity/Diversitate, ea ne sugerează să ne ocupăm de lucruri mărunte care ne aduc bucurie.

O zi liniștită și blândă vă doresc.

Maria

Joi 24 Iunie 2021

Maestrul zilei este Gui Yin Apă  în Casă Iepurelui de Yin Lemn. Elementul dominant este Lemnul, singurul element viu dintre cele cinci. 

Din punctul de vedere al relaționării elementelor este o zi complexă și armonioasă în care poți să te bucuri de culegerea roadelor și creșterea abundenței, care poate fi prin resurse materiale dar și idei care să producă resursele materiale. 

Constelația ,,Well” intră în Casa Iepurelui de apă, în zi de recompense ușa ,,Receive door”, iar steaua ,,Yellow Black” este ,,Jade Hall”. 

Este o zi grozavă pentru a culege roadele propriei munci, dar și pentru a lansa produse, proiecte și programe noi sau a începe o muncă nouă. 

O zi buna pentru a practica Feng Shui, pentru activarea apei în vederea aducerii abundenței în casa ta.  

Ce nu este recomandat să faci este să intri într-o relație nouă sau să închei un parteneriat de afaceri. 

Cele mai bune ore în care poți medita, contempla sau să te rogi, sunt 5:00 am la 6:59 cu spatele la Nord și  între 11:00 la 11:59 pm cu spatele la Sud-Est. 

5:am la 6:59 am direcția Nord
11:00 am la 12:59 direcția Sud-Est

Planifică-ți viitorul:

Pune pe hârtie sau imaginează-ți dorințele, visele și planurile pentru viitor. Cere și ai curajul să te uiți la ce ai și la ce îți lipsește, cere claritate pentru a ști ce ai de făcut. Crează și îndrăznește să acționezi fără frică. Imaginează-ți și simte cum e să reușești. Până la urmă orice s-a realizat vreodată, inițial a fost doar un gând. 

O zi de roade bune îți doresc. 

Maria