
Hexagrama zilei este una foarte interesantă, ea se numește „Tui” și se traduce în „Lacul bucuriei”. Aceasta vorbește pe de o parte despre bucuria ca o stare de a fii și despre bucurie ca dorință, care duce la conflict. Esența adevăratei bucurii este stabilitatea interioară, aceasta rămâne astfel atâta timp cât nu ne abatem de la cale.
Când ne gândim să alegem calea ușoară și confortabilă, începe autoconflictul. Prin urmare, apariția acestei hexagrame indică faptul că putem fi șovăitori sau nehotărâți. Când ne lăsăm cuprinși de îndoială și căutăm modalități de a ne sustrage din fața responsabilităților, ne certăm cu soarta .
Dacă cedăm, aceasta va duce la abaterea de pe cale, la remușcări și la tulburarea echilibrului interior. Așadar, azi fii atent la momentele în care ai tendința să șovăi. Atunci când ești în armonie cu tine, ești în armonie cu Universul.
Ziua este potrivită pentru accesarea de educație, sau cunoștințe noi. Constelația „Void” crește energia spirituală, deci poți practica intuiția sau rugăciunea și meditația. Ofițerul zilei te susține în analiză, de-construire sau fă inginerie inversă. Ia acele lucruri sau situații care te supără și demolează-le, vezi ce nu este cum ar trebuii și renunță sau schimbă ce se poate.
Void cu Destruction te pot ajuta să faci curățenie acolo unde este cazul. Dragonul Verde este o stea utilă în găsirea de soluții sau oameni nobili care să îți dea o mână de ajutor acolo unde este cazul. Avem ciocnire între zi și lună, asta poate să însemne tensiuni în cuplu sau la muncă, dacă nu dorești schimbarea fii atent la cum reacționezi.
Harta Qi Men Dun Jia a zilei are o pletora de formațiuni benefice. Pentru a vă bucura de toate aceste strategii le voi enumera pe scurt. Alege direcția care se potrivește intențiilor sau activității tale, stai cu spatele la ea și conectează-te cu energia.
- Sud-est- avem Star Prosperity și Ding Noble Receives împreună cu hexagrama „The receptive”, ești eficient și creativ, poți adopta aspirații noi. Vei avea oportunitatea să îți pui în valoare abilitățile, talentul și experiența.
- Est- QuanYi și Yi Rising Palace cu Hexagrama The Clinging Fire. Dacă te uiți după instruire, mentorat, cunoaștere de specialitate, faci investigații sau vrei să aduci la suprafață adevărul aceasta este direcția ta.
- Nord- Green Dragon Returns și Super Assisting Structure cu Hexagrama The Arousing. De aici poți face orice dorești dar mai ales activități legate de bani și investiții. Ai productivitate și inițiativă. Te poți ocupa de probleme personale și de familie.
- Vest- Three Noble Spirit și Real Deception cu Hexagrama The Abysmal. Ai claritate, ești încrezător și ordonat. De aici poți pregătii un proiect sau poți medita. Direcția este bună pentru vindecare, recuperare după o boală sau intervenție medicală, sau pentru dezvoltare spirituală sau personală.
Este o zi în care harta Qi Men este foarte generoasă cu noi, deci nu pierde timpul. Pentru a crește în viață sau pentru a schimba ceea ce nu ne convine, este responsabilitatea noastră de a face acțiunile necesare. După cum ai înțeles deja, citind articolul Universul deschide fereastra dacă s-a închis ușa. Să ai spor. Cu bucurie!
Maria

Multumesc cu recunostinta