
Este mai înțelept azi să nu îți iei angajamente noi, energia Universului nu ne ajută. Mesajul Hexagramei se numește „The Gentle” sau cel blând. Mesajul ei este interpretat astfel. Așa cum Dumnezeu îți arată cu blândețe calea, cum fiecare are timpul său pentru a înțelege în ritm propriu, așa și noi ar fii bine să îi tratăm pe cei din jurul nostru.
Eforturile noastre interne de a încerca să îi influențăm oamenii cu orice preț, violează spațiul spiritual al acestora. Pe de altă parte o penetrare blândă este calea corectă. O altă interpretare ar mai putea fii aceea că Egoul nostru stă de fapt în calea noastră, ne-permițându-ne să avem influență.
Vestea bună este ca la direcția de Nord, este prezent „Dragonul verde se întoarce”, avem White Tiger care aduce curaj, dar și agresivitate și avem „Harm Door” – adică ușa mare și oportunitatea de a alege între bine și rău. Hexagrama direcției este „Nourishing” adică îngrijire. Toate acestea puse împreună înseamnă ca este un moment bun să te gândești la tine.
Alege să faci lucrurile pentru tine. Asta nu înseamnă că ești egoist. Din această energie poți alege să faci orice, dar în primul rând, înainte de a acționa întreabă-te: Cu ce mă servește asta pe mine? Poți să faci orice dorești și te poți ocupa de orice, fie ca e vorba de carieră sau de relații interpersonale. Deci, să ai spor! Cu bucurie!
Maria
