fbpx

Energia lunii Iunie 2024 calul de metal yang- este timpul să forjăm fierul

Metalul trebuie forjat, înainte de a fi util… Așa trebuie să te gândești la această lună. Este o lună de transformare pentru majoritatea dintre noi. Nu v-a fi ușor… în funcție de ce reprezintă metalul pentru fiecare dintre noi, în funcție de cum

Casa calului relaționează cu harta personală, de combinațiile sau conflictele create, acele domenii vor fi supuse transformării. Oricum, va fii mai bine, chiar dacă schimbarea nu ne place, pentru că ne scoate din confortul personal. 

Există trei stele auxiliare care ne încurajează să evoluăm și în același timp să ne eliberăm de toate tensiunile sau problemele acumulate. „Relief good” și „Heavenly relief” vor susține aceste eliberări, „Eight Seats” vor permite în sfârșit celorlalți să ne vadă adevărata valoare. 

O să mai menționez aici că fac regerire în mod special la maestrul zilei, reprezentat de elementul superior, de pe pilonul zilei. Dar puteți ține seama de fiecare element superior(din rândul de sus) din harta personală Bazi. 

Jia Lemnul yang 7K/HO

Probleme, probleme, probleme… dar pentru că elementul lunii este focul, depinde de tine cum vei forja fierul care te amenință. Fă alegerile și acțiunile necesare pentru a-ți împlinii visele și planurile. ești pornit pe fapte mari și asta este bine, doar fi blând cu cei din jur, este posibil ca valurile de energie care ție îți priesc, celorlalți să li se pară mult prea mult…

YI Lemnul Yin DO/EG

Ești plin de idei geniale care pot crea prosperitate și schimba mersul lucrurilor pentru tine. Pentru eficiență și productivitate este însă nevoie de multă disciplină. Prioritizează lucrurile și păstrează-ți ritmul constant. Acordă timp odihnei. Ține seama că avem nevoie de combustibil tot timpul. 

Bing, focul yang IW/RW

Provocări și oportunități… Modul în care vei aborda această lună lucrurile depinde foarte mult cât de pregătit ești. Dacă ai făcut treabă lunile trecute și lucrurile se mișcă deja într-o direcția clară. Nimic nu îți stă în cale, concurența nu are nici o șansă în fața ta. Vântul îți bate în pânze. Dacă însă ai tot amânat să te pregătești, înțelept ar fii să fi prudent și să îți aloci timp pentru fiecare etapă a planului tău. Fi pregătit, pot apărea surprize. 

Ding Focul yin, DW/F

Poți să ai treabă și să te simți copleșit. Comunică cu cei din jur, cu colegii, echipa sau colaboratorii. Vei constata că nu trebuie să faci totul singur și că lucrurile pot ieșii foarte bine pentru toată lumea. Este posibil să fie nevoie să împarți și profitul, dar gândește așa, ai fi avut ce împărții dacă nu terminai treaba? Gândește-te la toate acestea ca la o strategie de acțiune. 

Wu pământul yang, EG/DR

Ești plin de idei revoluționare, care s-ar putea să nu fie primite de toată lumea. dacă tu ești șeful, este posibil să schimbi și să scuturi lucrurile din temelii. Dacă ești dispus să îți asumi riscurile este posibil să schimbi radical totul în viața ta, afacerea ta. Dar hei, nu așa a revoluționat lumea? 

Ji pământul yin HO/IR

Luna poate fi destul de haotică pentru voi. Multe lucruri se schimbă din temelii și vă simțiți ca după cutremur, sau ca la renovare. Totul se schimbă și e doar haos și praf… Nu mai sunteți sigur de ceea ce ați proiectat inițial și dacă nu a-ți făcut-o, cu atât mai mult. Oricum, vestea bună este că veți avea loc de nou, o puteți lua de la capăt, aveți toate resursele. 

Geng metalul yang F/DO

Ei, voi este posibil să vă simțiți cei mai provocați. Adică ambele mâini sunt ocupate, două săbii care se încrucișează… Dacă te aduni, nu uita ție îți plac problemele, dacă pui atenția pe un scop clar, vei fii „Maestrul spadasin” luna aceasta și absolut tot ce îți propui are succes. Mai mult vei câștiga admirația și respectul celor din jur. 

Xin metalul yin RW/7K

Ar fi înțelept să îți găsești echilibrul luna aceasta. Este cazul să ieși din zona de confort și să te lași văzut. Totuși găsește echilibrul și nu te supta estima, până la urmă piața, sau clienții sunt cei care dau măsură valorii muncii tale. Fi deschis la realitatea și adaptează-te, învață lucruri noi pentru a-ți crește eficiența. Nimeni nu s-a născut învățat, știindu-le pe toate. 

Ren apa yang IR/DW

Ai putea oscila între oportunități de creștere a averii și dezvoltare a afacerii sau poți rămâne ascuns în locul tău confortabil cu un venit sigur. E păcat să pierzi oportunitățile care vin spre tine. Analizează cu atenție lucrurile, alege cu grijă informațiile și întocmește planul de atac. Dă drumul la ambreiaj odată ce ai schimbat viteza, totul se va mișca de la sine. Luna aceasta nimic nu îți stă în cale, decât tu însuți. 

Gui apa yin DR/IW

Gata cu testatul, doar ști că ai tot ce îți trebuie să construiești un imperiu. Pune ordine în idei și focusează-te pe cunoașterea și talentele pe care le deții deja, ai tot ce-ți trebuie. Începe să acționezi și să construiești, nu te mai complace în planificare doar ști că nu așa se face treaba. Deci, treci la treabă… 

V-am prezentat aici soluțiile pe scurt, dacă vreți  mai multe detalii ele sunt disponibile pe institutul de bunăstare, pentru membrii premium. Totuși dacă vă veți ghida după articol puteți înregistra rezultate frumoase. Să aveți spor. 

FENG SHUI

În continuare vă pun harta Feng Shui a linii iunie cu sectoarele benefice. Vă rog să țineți seama de faptul că luna aceasta în sectorul de sud este prezentă steaua 5, care este o stea de pământ. Fiind într-un sector de foc această stea devine extrem de negativă, așa că… evitați să petreceți timpul în acest sector, evitați să faceți renovări și chiar să stați cu fața la acest sector, este extrem de nefavorabil dacă veți activa această energie. 

În următoarele rânduri vă voi da câteva cuvinte cheie pentru fiecare sector benefic, restul evitați-le sau petreceți timp minim în ele. De reținut însă, dacă qi-ul care vine din exterior este unul bun calitățile stelei sunt avantajate, indiferent dacă aceasta este benefică sau nu. Dacă însă exista Sha Qi, chiar și la stelele benefice poate fi activată partea negativă. 

Sectorul de Nord și de Est- susțin munca asiduă și un liderșip bun, dacă vrei să te faci indispensabil la muncă  acestea sunt cele două sectoare din care să muncești. 

Dacă vrei să te ocupi de imobiliare, terenuri, cercetare și crearea de venituri pasive sectoarele benefice pentru astfel de activități sunt nord-est-ul și nord-vest-ul. 

Pentru relații, colaborări,  crearea de evenimente fericite dar și încheierea de parteneriate cele mai bune sectoare sunt centrul și sectorul de sud-est. 

Vestul poate fi folosit pentru performanță și activități sportive, iar sud-vestul este excelent pentru comunicare, dar pot crea ceartă și agresivitate, deci dacă le folosiți fiți prezenți și nu vă lăsați duși de val. 

Qi Men Dun Jia

Când vorbim de energia qimen, ne referim în primul rând la cum simțim și cum reacționăm intern la ceea ce vine spre noi din exterior. O să vorbesc pe scurt de această energie așa încât orice începător să se poate raporta la descriere.

Dacă palatul destinului este în sectorul la care fac referire, este energia cea mai puternică și te afectează în mod direct. Dacă însă palatul reprezintă, sănătatea, relațiile munca sau prosperitatea, raportează ceea ce citești la domeniul respectiv. 

Sud- 

Un palat care poate aduce multă bătaie de cap, mai ales dacă ai deja probleme de sănătate. Nu te juca cu semnele, fă-ți analize și du-te urgent la medic. Munca spirituală ajută. Întoarce-te la rădăcină, revin-o la autenticitatea, îmbrățișează puritatea și aliniază-te cu omul superior- cu supra eul tău- cu cine ești tu cu adevărat- lasă în urmă tot ceea ce îți dăunează.

SUD-VEST

Luna aceasta este despre a învăța, dacă vrei să stai ascuns, este perfect, o să îți iasă, dar nu pierde timpul prețios pe care îl ai la dispoziție. Este posibil să te simți copleșit în această perioadă de tranziție. Dacă te vei întoarce spre interior, spre omul superior, spre spirit, vei constata cu uimire că toate aceste încercări, toată această situație este de fapt calea care te îndrumă spre un scop mai înalt. Sub protecția lui Chief și Delusion Door, dă-ți voie să explorezi noi teritorii, îți va fii de mare folos. 

VEST

Dacă aveți probleme de sănătate, mergeți la medic, nu precupețiți nici un moment, sănătatea este o prioritate pentru starea de bine. Restul palatului arată extrem de bine și va aduce multa valoare vieții voastre. Este un moment bun să îți pui dorințe și să faci planuri. Comunicați intens, colaborați, este un moment bun pentru a crea alianțe puternice, alianțe care vă vor susține în proiectele pe care le aveți. 

NORD-VEST

Dacă te preocupă să intri într-o relație, există posibilitatea de a fi înșelat sau dezamăgit. Treci prin momente de transformare și ar fii înțelept să îți evaluezi valorile, să re-gândești planurile și mai ales să îți liniștești ego-ul. De voie bună sau nu, anumite lucruri se încheie în viața ta și poți pierde bani. Conectează-te la sursă și vei știi exact ce alegeri să faci, dar fii atent la tine, autoanalizează-te așa încât să nu repeți greșelile trecutului. Fă lucrurile simplu și renunță la așteptările pe care ți le impui singur, asta nu face decât să adauge mai mult stres situației. Nu procrastina pentru a nu pierde conectarea- momentul. 

NORD

La voi este despre a avea curaj și a fi disciplinat. Ești susținut și poți face treabă bună, poți câștiga respectul colegilor și chiar al șefului. Rămâi ferm aliniat principiilor sănătoase și nu îți fie frică să comunici, totuși nu fi agresiv. Fă totul cu empatie și compasiune. Este un moment perfect să te autodepășești. În realitate, atunci când ai credința că ceea ce ai tu de oferit în fiecare zi a vieții tale este măreț și folositor, se deschid râuri de noroc și abundență, iar viața ta devine ușoară și luminoasă. Ai încredere în intuiția ta și fi perseverent în direcția aleasă. 

NORD-EST

Provocarea pentru tine este următoarea: ai tu curajul să îți asumi aceste noi oportunități? Ești tu pregătit să faci față noilor cerințe? Adevărul este că energia te susține, ai vigurozitate și putere maximă. Este cazul să îți asumi un scop mai înalt, să ieși din anonimat, să te uiți la puterea ta ca la puterea unui Super-Erou. Fii consistent în ceea ce faci și nu lăsa motivația și valorile să îți fie umbrite. Folosește-ți puterea înțelept, dar nu te lăsa furat de Ego. 

EST

Aceasta lună este mai degrabă despre tine. Alege să faci o analiză clară concretă și mai ales realistă despre unde ești în viața ta, în relație sau în afaceri. O reevaluare a propriilor valori, talente, limitări și dorințe este binevenită, apoi decide ce îți folosește și la ce este timpul să dai drumul. Fă curățenie.

Conectează-te la sursă, mai ales dacă aici este palatul conectării tale, revin-o la esența ta divină și lasă deciziile să curgă sub ghidarea autorității supreme. Totul ar trebuii să curgă cu ușurință dacă ai reușit, astfel va fi ușor și totul cade la locul lui în ordinea firească. Astfel poți descoperii un scop nou, o direcție diferită.

SUD-EST

Sunteți norocoșii lunii. Ai posibilitatea de a ajuta mulți oameni. Universul a complotat și parcă ți-a dat ție toate fâiele, cu toate acestea rămâi ancorat în realitate, nu poți fi salvatorul tuturor. Oricât de multă bunăvoință ai avea, vei constata singur, că nu te simți în elementul tău, că nu ești acasă/ familiarizat” cu ceea ce se întâmplă.

Ști că tu nu aparții aici. Pentru că ești în trecere, spre ceva mai măreț și poți alege să nu te implici. Deci, lasă așteptările de la ceilalți, nu este treaba ta să îi schimbi și nici mediul în care te învârți acum. Ar fii înțelept ca preocuparea ta să fie “a rămâne ancorat în valorile proprii- conectat la sursă și să lași lumea să te urmeze”.  

Cam atât despre energia lunii Iunie, eu vă doresc să aveți spor și nu uitați să ne urmăriți pe canalul de Youtube și celelalte rețele de socializare. Ne vedem Live pe data de 16 Iunie, pentru a vorbii despre perioada 9 și cele 4 tărâmuri. 

Cu bucurie!

Maria