Astăzi ne domină Metalul, Apa și Pământul, asta va împletii mentalul și gândurile, cu emoțiile și ambiția, cu lentoare și stabilitate. Ce putem face cu toate astea? În primul rând în cuplu atmosfera este una armonioasă de prietenie, tu ești cel emoțional, iar partenerul te ține cu picioarele pe pământ cu destul de multă diplomație să nu te superi.
Munca și viața socială sunt cele care aduc provocare, probabil cei mai afectați se simt cei care au Casa Caprei pe oricare din polonii hărții personale Bazi. Dacă vrei să înțelegi mai mult poți verifica aici. Cu toate acestea aveți un pic de răbdare, în anul Tigrului de apă cei care sunt născuți în casa Caprei vor fi pe val.
Astăzi cele mai favorizate activități sunt cele legate de prosperitate și orice presupune a face bani. Te poți ocupa de studii, poți începe școli și cursuri noi sau poți susține examene. Te poți ocupa de realinierea patului cu Feng Shu.
Dacă astăzi decizi să pornești promovarea unui curs sau program te poți folosii de energia lui „Grappling Hook” care împreună cu „Succes door” te vor face steaua spectacolului. Ceea ce începi să promovezi din această energie îți poate aduce prosperitate.
Cu toate beneficiile aduse de această zi, există și câteva contraindicații cum ar fi încheierea de parteneriate, începerea unui job nou sau să te întâlnești cu clienții. Dacă este posibil amână, dacă nu am să îți dau câteva direcții de care te poți folosii din harta Qi Men Dun Jia.
Alege direcția de Nord la care să stai cu spatele în timp ce muncești sau meditezi. Poți folosii energia pentru a aduce lucrurile pe făgașul normal acolo unde este cazul. Platforma corectă ți se arată pentru ați pune în valoare talentele și a crea venituri suplimentare.
Alege direcția de Sud-Vest, la care să te așezi cu spatele dacă dorești să îți regăsești pacea interioară și încrederea în sine. Dacă ești pus în situații de criză sau conflict, folosește-te de această direcție, conectează-te și eliberează tensiunea acumulată.
Direcția este potrivită și pentru recunoașterea fricii, a anxietății și gândurilor negative și eliberarea lor. Din această direcție pământul este cel care aduce vindecarea. Pentru a recunoaște ce te supără poți apela la meditația de eliberare pe care o găsești aici.
Astăzi de la ora 7:00 am la 9:00 am așează-te cu spatele la direcția de Sud-Est și fă-ți planurile pentru anul Tigrului care începe la 4 Februarie 2022. Scrie cum îți rezolvi problemele, cum creezi prosperitate, cum devii omul nobil al cuiva. Ai ocazia să fi regizorul propriei povești pentru anul care urmează să înceapă. Nu ezita să creezi cele mai minunate lucruri, fii tu steaua spectacolului pentru anul acesta.
Cu bucurie!
Maria
