Luni 21 Februarie 2022, Echilibrează-te prin curățenie și recunoștință

Avem o zi în care binecuvântarea Divină este cu noi în care putem să ne echilibrăm sau să ne echilibram relațiile prin curățenia și recunoștință. Maestrul zilei este Yi, Yin Lemn însoțit de Bing, Yin Foc, relația cu partenerul este una de producere. Dacă ținem seama de elementele ascunse de pe pilonul zilei singura care lipsește este Apa.

Deci, dacă pe lângă pasiunea focului aduceți în relația voastră emoția iubirii puteți crea armonie în cuplu. Ofițerul zilei este „Balans” aceasta va face ca totul să se supună echilibrului, comunicarea să fie ușoară, iar cei care se află în situații care îi dezavantajează, azi pot să își ia puterea înapoi.

Constelația „Danger” imprimă lucrurilor începute azi o tentă de pericol. O firmă sau afacere începută din această energie va fi supusă mereu problemelor cu legea. Nu este bine să începi să construiești din această energie, existând pericol de foc sau accidente. Dacă conduci la distanțe mari, nu îți asuma riscuri inutile. 

Hexagrama zilei se numește „Increase”, adică creștere. Ea ne sugerează că suntem ajutați, din exterior și din interior pentru a ne găsii puterea interioară. În momentul în care ne urmăm calea, menirea, suntem capabili să simțim asta, prin faptul că trăim siguranța de sine și mai ales pacea interioară. Această stare nu este permanent, așa că profitați de aceste momente, dar, nu renunțați la modestie, nu riscați să deveniți pretențioși sau îngâmfați. 

Harta QMDJ, a zilei este generoasă cu noi. Cea mai benefică zonă a zilei la care vă puteți așeza cu spatele în timp ce munciți, faceți cercetare, aveți un interviu sau creați ceva nou este cea de Sud-Est. Conectați-vă cu această energie pentru a avea claritate, pentru a avansa în proiectul la care munciți, pentru a descoperii noi oportunități și a găsii platforma corectă.

Tot de aici puteți redefini lucrurile, a mării eficiența sau a vă dezvolta afacerea. Puteți căuta mentori sau cerceta ce cursuri și ce abilități noi aveți nevoie pentru a vă pune talentele în valoare, sau a vă îmbunătății experiența. Dacă aveți un interviu sau pregătiți o prezentare argumentativă, tot din această energie puteți crea, așa încât să vă surprindeți adversarii.

Dacă sunteți întro poziție de inferioritate, puteți medita cu spatele la direcția de Sud-Vest. Nu acționați din această energie, ea este bună pentru a analiza și înțelege situația și a cere asistență și sprijin Divinității. Nu este bună pentru confruntare, nici cu situația, nici cu persoanele în cauză. 

Pentru eliberări, vindecarea relației cu sine, dar și cu alții, pentru muncă de terapie, sau cu tehnici energetice, sau prin meditație și contemplare, direcția de care să vă folosiți este cu spatele la Nord. Cereți sprijin și direcție pentru a găsii doctorii sau mentorii de care aveți nevoie. Această direcție este potrivită pentru purificări, eliberarea de propriul întuneric, sau acceptare și redescoperirea de sine.

Dacă aveți de ținut o ședință, aveți de muncit în echipă sau vreți să îi inspirați pe alții, vreți să comunicați cu ușurință și să va fie înțeles mesajul, alegeți să stați cu spatele la direcția de Sud. Nu încurajați competiția, de aici puteți muncii doar pentru colaborare, altfel, lucrurile pot scăpa de sub control. 

Alege cu înțelepciune, este Luni și probabil nu vei putea evita munca. Începe ziua cu intenția de a te echilibra, fă curățenie acolo unde este cazul și nu uita să fii recunoscător pentru încă o zi. 

Cu bucurie!

Maria