Sâmbătă 25 Septembrie 2021

Constelația „Fundation” întră în Casa Șobolanului de Foc în zi de „Balance”. Elementele dominante ale zilei sunt focul și metalul, însoțite de apă și pământ. 

Astăzi te poți ocupa de reclamă și promovări, poți ieși în public pentru a ține un discurs sau poți să te ocupi de investiții. Restul activităților nu sunt favorizare, dar pentru că avem ca ofițer al zilei Balans Door, tot ce vei întreprinde va fi în echilibru. 

Dacă te afli întro situație de inferioritate, astăzi poți purta o discuție și să echilibrezi lucrurile. Dacă decizi să negociezi sau să semnezi contracte, ele vor aduce profituri egale tuturor partenerilor. 

In Metafizica Chineză clasică, astăzi nu est recomandat să te apuci de construirea unei case, este spus că acea casă construită sub energia Constelației „Fundation” va sfârși în flăcări. 

Qi Men Dun Jia

Dacă ai nevoie ca lucrurile sa se așeze în matcă, să ai curaj să acționezi și să te bucuri de succes, folosește-te de direcția de Nord-Est la care poți să stai cu spatele în timp ce muncești, contempli, meditezi sau faci planuri, sau poți călătorii spre această direcție dacă ai de susținut un interviu sau o negociere. 

Dacă ai nevoie de ajutor în carieră sau în afacere, dacă ai nevoie să întorci lucrurile în favoarea ta și să găsești informațiile sau oamenii potriviți pentru a te ajuta în atingerea succesului alege direcția de Sud-Vest  la care să stai cu spatele cand muncești sau meditezi. 

Direcțiile indicate acționează pe tot parcursul zilei. În speranța că ți-am fost de folos eu îți doresc să ai spor la orice faci. 

Maria