
Hexagrama zilei se numește „The Caldron”, ea este o continuare a hexagramei „The Well” unde apa reprezintă efortul și lemnul reprezintă caracterul. Adică depune eforturi pentru a construii, a avea caracter. „The Caldron” se referă a puterea caracterului tău și la „a conduce prin puterea exemplului”, astfel luminând viața celor din jur.
Este ultima zi din an, probabil cei mai mulți dintre noi sunt prinși cu pregătirile obișnuite pentru petrecerile de anul nou. Chiar și astrele sunt de acord ca astăzi este zi de recreere. Dar dacă alegi, să ști că azi te poți căsătorii. Prezența ofițerul „Destruction” adică a distruge, ne dă posibilitatea să facem analiză, poate inginerie inversă și să eliminăm acele lucruri care nu ne mai folosesc. Pare o idee bună, că tot este sfârșit de an.
Cea mai potrivită direcție pentru a face exercițiul menționat este, cu spatele la vest. Avem aici formațiunea QMDJ „Date Fake”, ea ne permite să facem purificări, să ne confruntăm cu propriul întuneric, să eliberăm, să ne acceptăm pentru a aduce vindecarea și pentru a ne conecta cu eul superior, astfel putem găsii pacea interioară.
Pentru a crea rezoluții noi, pentru a ne crește productivitatea, pentru a lua inițiative noi sau a lucra la proiecte legate de carieră sau bani, dar și pentru întâlniri cu prietenii și familia sau rezolvarea de probleme, alege direcția de nord-est. Nu uita să stai cu spatele la direcția aleasă și să te conectezi cu energia, cu un rezultat final în minte.
Cu bucuria de a fii în serviciul tău, cu sufletul prin de recunoștință pentru că mi-ai fost alături în acest an și ai citit articolele mele eu vă urez „un an nou fericit” sănătate și cât mai multe împliniri. Nu uitați „Cea mai ușoară cale spre succes, este armonizarea cu Universul”. Mulțumesc!
Maria
