Duminică 20th Noiembrie 2022, Following the right way

Hexagrama zilei se numește Following, ea apare atunci când avem nevoie de încurajare, ea ne sugerează că suntem pe calea corectă, iar urmând-o vom avea parte de succes. De multe ori avem tendința să nu ne urmam calea corectă datorită fricii, din teama de a nu greșii. De multe ori în percepția noastră atingerea  fericirii este posibilă doar dacă facem eforturi sau forțăm lucrurile pentru ca să se întâmple. 

Și totuși atunci când ai putere spirituală și claritate, suntem conștienți că urmând binele planurile noastre se manifestă ușor și repede. Hexagrama „a Urma” te invită să-ți urmezi Eul Superior și să servești binele și frumosul, să fii în serviciu, să nu răspundem copilului din noi care plânge după lux. Omul înțelept își urmează calea interioară. 

Astăzi energia susține cam orice activitate de la a călătorii, a începe construcții sau renovări la căsătorie și rezolvarea unor probleme de familie. Este o zi bună de rugăciune sau activități spirituale. Evită să începi afaceri noi, muncește la ceea ce ai început din altă energie. 

Pentru strategiile Qi Men Dun Jia azi folosim harta zile, ea ne oferă trei direcții din care putem acționa, alege ceea ce ți se potrivește și nu uita să stai cu spatele la direcție în timp ce te conectezi cu energia. 

  1. Folosește nord-vest pentru a avea claritate, avansare și putere. Poți susține un interviu, face prezentări, îți poți surprinde adversarul de discuție și poți întoarce în favoarea ta o situație dezavantajoasă. Poți avansa în planurile tale,  poți aduce ordine și succes, te poți apăra și ești protejat. Direcția susține meditația și rugăciunea și creația în imaginație, prin conectarea cu Nine Earth. 
  2. La sud-vest direcția este bună pentru a găsii ajutor și susținere sau aliați. Dacă faci vindecare și eliberări ora potrivită este între 3:00 pm și 5:00 pm. 
  3. Direcția de nord este pentru cei care vor să își regândească planurile sau să le re-evalueze pentru a face corecturi unde este cazul.  Poți crea rezoluții noi, a aduce echilibru și protecție, poți face promovare sau poți studia. Este o direcție bună pentru a elimina greșeli și a pregătii terenul pentru creștere. Cu bucurie!                                                                                                                                                                                               Maria

Un răspuns la „Duminică 20th Noiembrie 2022, Following the right way”

Comentariile sunt închise.