Sâmbătă 26 Februarie 2022, Zi de putere

Constelația „Stomach” intră în Casa Câinelui de Metal, în zi de Succes, este zi de putere. Steaua Yellow-Black, prezentă azi este Life Governor, care guvernează măiestria, competențele și controlul de sine. O zi de putere este o zi în care energia spirituală este de vibrație înaltă, ea imprimă claritate și amplifică rezultatul acțiunilor luate. 

Astăzi te poți ocupa de evenimente fericite.Dacă te căsătorești azi, te vei bucura de prosperitate financiară, de fericire și de mulți copii sănătoși. Te poți duce în vacanță sau poți programa una. Cele mai favorizate activități sunt cele care privesc evenimentele și lucrurile sau problemele externe. Te poți ocupa de afaceri, investiții și avansare în carieră.

Azi nu încerca să rezolvi probleme de familie sau reparații interne care privesc căminul. Ai în vedere că ofițerul zilei este Succes, acesta va aduce un plus te putere tuturor lucrurilor începute astăzi, asta în ambele sensuri, pozitiv sau negativ. 

În ce privește relația dintre elementele zilei, ea este una de producere sau control. Fii atent la tendința de a-ți exprima ideile cu prea mare sinceritate, apelează la controlul de sine și încearcă să fii cât se poate de diplomat, astfel lucrurile se vor derula armonios pentru toată lumea. 

O direcție bună pentru toate tipurile de activități, interne, externe sau personale din harta zilei QMDJ este cea de Sud-Vest, la care să te așezi cu spatele în timp ce muncești sau meditezi. Lucrurile se vor desfășura conform planului, informații și oameni nobili vor apărea la momentul potrivit pentru a-ți asigura succesul. 

Alege direcția de Sud-Est, dacă ai nevoie de claritate, pentru a te pregăti de atac sau pentru a-ți pregăti un discurs sau o prezentare. Direcția îți poate deschide noi oportunități, te face mai creativ și mai îndrăzneț, îți poate crește carisma și aura ajutându-te să fii mai influent. 

Talentele, abilitățile, eficacitatea și experiența te ajută să te redefinești astfel poți aspira la școli mai bune, la poziții mai înalte în carieră, sau la consolidarea carierei. Poți căuta, din această direcție care este acea nouă abilitate de care ai nevoie pentru a-ți consolida poziția în firmă, de exemplu. 

Pentru meditație și eliberări, dar și pentru a rezolva probleme legate de finanțe și bani, dar și pentru probleme personale, alege direcția de Nord-Vest, unde te bucuri de prezența constelației „Dragonul Verde se Întoarce”. Deja știi din scrierile mele că este cea mai de dorit direcție când este vorba de profituri. 

Cam atât pentru azi, este zi de putere, cu multe direcții favorabile, deci profită și acționează. Ceea ce construiești din energia succesului o să dureze și are o cale ascendentă. Cu bucurie!

Maria