Duminică 23 Ianuarie 2022, Zi de rugăciune și repaus, zi de curățare spirituală

Este zi de rugăciune și repaus, dar mai ales de curățare spirituală. Constelația „Void” întră în Casa Șobolanului de Foc în zi „Închisă”. Aceasta înseamnă pentru noi, că astăzi este mai bine să nu iei inițiative, să nu începi nimic din această energie. 

Cu toate acestea ziua este excepțională, pentru că ne dă oportunitatea să analizăm și mai ales să eliberăm tot ce am acumulat negativ în anul Boului de Pământ și nu numai. Am trecut peste o perioadă foarte grea și plină de necunoscut, de incertitudini și mai ales de încercări și separare. 

Această trecere către era Focului care este sub influența „Li Gua”, ceea ce reprezintă femininul, este o perioadă de purificare prin suferință. Suferința nu este ceva obligatoriu, cu toate acestea întreaga planetă, a fost afectată de aceste încercări și încă este. 

Am decis ca pentru cei care nu au avut șansa să participe la atelierul „Scrie-ți Povestea pentru 2022, anul Tigrului de Apă” să le dau o mână de ajutor și câteva indicii, cum să facă asta. Deci, în citirile zilei din zilele următoare vă voi vorbii de acești pași. Din păcate nu vă voi răspunde la întrebări așa cum am putut face în cadrul atelierului, totuși cred că aceste exerciții vă vor ajuta. 

Duminică 23 Ianuarie este o zi extrem de puternică și eficientă pentru curățări. Direcția de care vă puteți folosii pentru a face acest exercițiu este cea de Sud-Vest. De data aceasta stabiliți care este zona de sud-vest a casei și faceți exercițiul în acea zonă, cu spatele la direcție. 

Constelațiile benefice sunt prezente pe tot parcursul zile, cu toate acestea cele mai benefice ore sunt între 1:00 pm și 7:pm. Cum se face curățarea cu apă. Așează-te confortabil, și intră în stare de relaxare, ai grijă să pui în fața ta un pahar mare de apă.

După ce ți-ai goli mintea de gânduri și te-ai relaxat, imaginează-ți că toate gândurile, emoțiile, îndoielile, traumele și boala fizică sau problemele acumulate se transferă în apă. Vizualizează, cum toată această energie negativă acumulată este transferată în apa din pahar.

Poți elibera credințe limitative, poți elibera tot ce ai trăit în ultimul an, dar și în anii de până acum. Fă curățenie și ușurează-ți inima. Aruncă apa la canal sau în chiuvetă , nu o pune la plante și nu cumva să o bei. Dacă dorești să folosești și alte tehnici ești liber să o faci. Dar este suficient să lucrezi cu intenția. Dacă folosești alte tehnici, nu încărca cu nimic doar eliberează. Încărcarea urmează într-un articol viitor. 

Atât pentru astăzi, vă doresc spor la treabă și ușurință în a da drumul trecutului. Urmează încărcarea cu forța vieții! Cu bucurie!

Maria